Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5

Vechiul Testament

Noul Testament

1 Tesaloniceni 5 Fidela 2013 (RFB13)

1. Dar despre timpuri şi vremuri, fraţilor, nu aveţi nevoie să vă scriu.

2. Fiindcă voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului vine astfel, ca un hoţ în noapte.

3. Fiindcă atunci când ei spun: Pace şi siguranţă; atunci, năprasnic, vine nimicirea peste ei, ca durerile naşterii peste cea însărcinată; şi nicidecum nu vor scăpa.

4. Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric ca ziua aceea să vă apuce ca un hoţ.

5. Voi toţi sunteţi copii ai luminii şi copii ai zilei; nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului.

6. De aceea să nu dormim, precum ceilalţi, ci să veghem şi să fim cumpătaţi.

7. Fiindcă toţi cei ce dorm, dorm noaptea, şi cei ce sunt beţi, sunt beţi noaptea.

8. Dar noi, care suntem ai zilei, să fim cumpătaţi, îmbrăcându-ne cu platoşa credinţei şi a dragostei, şi drept coif, speranţa salvării.

9. Pentru că Dumnezeu nu ne-a rânduit la furie ci la obţinerea salvării prin Domnul nostru Isus Cristos,

10. Care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu el.

11. De aceea mângâiaţi-vă unii pe alţii şi edificaţi-vă unul pe altul, chiar aşa cum şi faceţi.

12. Şi vă implorăm, fraţilor, să cunoaşteţi pe cei ce muncesc printre voi şi sunt peste voi în Domnul şi vă avertizează;

13. Şi să îi stimaţi foarte mult în dragoste datorită lucrării lor. Trăiţi în pace între voi.

14. Acum, vă îndemnăm, fraţilor, avertizaţi pe cei insubordonaţi, mângâiaţi pe cei slabi de fire, sprijiniţi pe cei slabi, fiţi răbdători faţă de toţi.

15. Vedeţi ca nimeni să nu întoarcă rău pentru rău cuiva, ci totdeauna urmăriţi ceea ce este bine, deopotrivă între voi şi pentru toţi.

16. Bucuraţi-vă totdeauna.

17. Rugaţi-vă fără încetare.

18. Aduceţi mulţumiri în fiecare lucru, fiindcă aceasta este voia lui Dumnezeu, în Cristos Isus, pentru voi.

19. Nu stingeţi Duhul.

20. Nu dispreţuiţi profeţirile.

21. Cercetaţi toate lucrurile, ţineţi strâns ce este bun.

22. Abţineţi-vă de la orice manifestare a răului.

23. Şi însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească complet; şi întregul vostru duh şi suflet şi trup, să fie păstrate ireproşabile până la venirea Domnului nostru Isus Cristos.

24. Credincios este cel care vă cheamă, care va şi face aceasta.

25. Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi.

26. Salutaţi pe toţi fraţii cu o sărutare sfântă.

27. Vă conjur prin Domnul ca această epistolă să fie citită tuturor fraţilor sfinţi.

28. Harul Domnului nostru Isus Cristos fie cu voi. Amin.