Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16

Vechiul Testament

Noul Testament

1 Corinteni 16 Fidela 2013 (RFB13)

1. Iar despre colecta pentru sfinţi, aşa cum am rânduit bisericilor Galatiei, aşa faceţi şi voi.

2. În ziua întâi a săptămânii, fiecare dintre voi să pună în tezaure la el, aşa cum l-a făcut Dumnezeu să prospere, ca să nu se facă colecte când voi veni.

3. Şi când voi veni, pe cei care îi veţi aproba prin epistole, pe aceştia îi voi trimite să ducă darul vostru la Ierusalim.

4. Şi dacă se cuvine să merg şi eu, vor merge cu mine.

5. Iar eu voi veni la voi când voi trece prin Macedonia, fiindcă trec prin Macedonia.

6. Şi poate voi rămâne, sau voi şi ierna la voi, ca voi să mă conduceţi oriunde ar fi să merg.

7. Fiindcă nu doresc să vă văd acum în treacăt, ci sper să mai rămân cu voi un timp, dacă Domnul va permite.

8. Dar voi rămâne în Efes până la Cincizecime,

9. Fiindcă mi s-a deschis o uşă mare şi lucrătoare, şi sunt mulţi potrivnici.

10. Iar dacă vine Timotei, vedeţi ca el să fie fără teamă între voi, fiindcă lucrează lucrarea Domnului, aşa cum fac şi eu.

11. Aşadar, să nu îl dispreţuiască nimeni, ci conduceţi-l în pace, ca să vină la mine, fiindcă îl aştept cu fraţii.

12. Cât despre fratele Apolo, l-am rugat mult să vină la voi cu fraţii, dar voia lui nu a fost deloc să vină acum, dar va veni când va avea ocazia potrivită.

13. Vegheaţi, staţi tari în credinţă, îmbărbătaţi-vă, fiţi tari!

14. Toate faptele voastre să fie făcute cu dragoste creştină.

15. Vă implor, fraţilor, (ştiţi casa lui Stefana, că este primele roade ale Ahaiei şi că s-au dedicat ei înşişi pentru servirea sfinţilor),

16. Ca şi voi să vă supuneţi unora ca aceştia şi fiecăruia ce ajută împreună cu noi şi munceşte.

17. Mă bucur de venirea lui Stefana şi Fortunat şi Ahaic, pentru că ei au împlinit ce lipsea din partea voastră.

18. Fiindcă au înviorat duhul meu şi al vostru; recunoaşteţi, aşadar, pe unii care sunt astfel.

19. Vă salută bisericile din Asia. Vă salută mult în Domnul, Aquila şi Priscila, cu biserica din casa lor.

20. Vă salută toţi fraţii. Salutaţi-vă unii pe alţii cu o sărutare sfântă.

21. Salutarea este de la mine, Pavel, cu mâna mea.

22. Dacă cineva nu îl iubeşte pe Domnul Isus Cristos, să fie Anatema Maranata!

23. Harul Domnului nostru Isus Cristos fie cu voi.

24. Dragostea mea fie cu voi toţi în Cristos Isus. Amin.