1. Şi Domnul i-a vorbit lui Moise în pustiul Sinai, în tabernacolul întâlnirii, în prima zi a lunii a doua, în al doilea an după ce au ieşit din ţara Egiptului, spunând:
2. Faceţi numărătoarea întregii adunări a copiilor lui Israel, după familiile lor, după casa părinţilor lor, după numărul numelor lor, fiecare parte bărbătească după capii lor;
3. De la douăzeci de ani în sus, toţi cei care sunt în stare să iasă la război în Israel; tu şi Aaron să îi numeri după oştirile lor.
4. Şi cu tine să fie un bărbat din fiecare trib; fiecare cap al casei părinţilor lui.
5. Şi acestea sunt numele bărbaţilor care vor sta în picioare cu tine, din tribul lui Ruben, Eliţur, fiul lui Şedeur.
6. Din Simeon: Şelumiel, fiul lui Ţurişadai.
7. Din Iuda: Nahşon, fiul lui Aminadab.
8. Din Isahar: Nataneel, fiul lui Ţuar.
9. Din Zabulon: Eliab, fiul lui Helon.
10. Din copiii lui Iosif, din Efraim: Elişama, fiul lui Amihud; din Manase: Gamaliel, fiul lui Pedahţur.
11. Din Beniamin: Abidan, fiul lui Ghideoni.
12. Din Dan: Ahiezer, fiul lui Amişadai.
13. Din Aşer: Paguiel, fiul lui Ocran.
14. Din Gad: Eliasaf, fiul lui Deuel.
15. Din Neftali: Ahira, fiul lui Enan.