Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28
  29. 29
  30. 30
  31. 31
  32. 32
  33. 33
  34. 34
  35. 35
  36. 36

Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 1 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi Domnul i-a vorbit lui Moise în pustiul Sinai, în tabernacolul întâlnirii, în prima zi a lunii a doua, în al doilea an după ce au ieşit din ţara Egiptului, spunând:

2. Faceţi numărătoarea întregii adunări a copiilor lui Israel, după familiile lor, după casa părinţilor lor, după numărul numelor lor, fiecare parte bărbătească după capii lor;

3. De la douăzeci de ani în sus, toţi cei care sunt în stare să iasă la război în Israel; tu şi Aaron să îi numeri după oştirile lor.

4. Şi cu tine să fie un bărbat din fiecare trib; fiecare cap al casei părinţilor lui.

5. Şi acestea sunt numele bărbaţilor care vor sta în picioare cu tine, din tribul lui Ruben, Eliţur, fiul lui Şedeur.

6. Din Simeon: Şelumiel, fiul lui Ţurişadai.

7. Din Iuda: Nahşon, fiul lui Aminadab.

8. Din Isahar: Nataneel, fiul lui Ţuar.

9. Din Zabulon: Eliab, fiul lui Helon.

10. Din copiii lui Iosif, din Efraim: Elişama, fiul lui Amihud; din Manase: Gamaliel, fiul lui Pedahţur.

11. Din Beniamin: Abidan, fiul lui Ghideoni.

12. Din Dan: Ahiezer, fiul lui Amişadai.

13. Din Aşer: Paguiel, fiul lui Ocran.

14. Din Gad: Eliasaf, fiul lui Deuel.

15. Din Neftali: Ahira, fiul lui Enan.

16. Aceştia erau cei renumiţi ai adunării, prinţi ai triburilor părinţilor lor, capi ai miilor în Israel.

17. Şi Moise şi Aaron au luat pe aceşti bărbaţi numiţi după numele lor;

18. Şi au adunat toată adunarea în prima zi a lunii a doua şi au declarat naşterile lor după familiile lor, după casa părinţilor lor, conform numărului numelor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, după capii lor.

19. Precum Domnul i-a poruncit lui Moise, astfel i-a numărat în pustiul Sinai.

20. Şi copiii lui Ruben, fiul cel mai mare al lui Israel, după generaţiile lor, după familiile lor, după casa părinţilor lor, conform numărului numelor, după capii lor, fiecare parte bărbătească de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toţi care erau în stare să iasă la război;

21. Cei număraţi dintre ei, din tribul lui Ruben, au fost patruzeci şi şase de mii cinci sute.

22. Dintre copiii lui Simeon, după generaţiile lor, după familiile lor, după casa părinţilor lor, cei număraţi dintre ei, conform numărului numelor, după capii lor, fiecare parte bărbătească de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toţi care erau în stare să iasă la război;

23. Cei număraţi dintre ei, din tribul lui Simeon, au fost cincizeci şi nouă de mii trei sute.

24. Dintre copiii lui Gad, după generaţiile lor, după familiile lor, după casa părinţilor lor, conform numărului numelor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toţi care erau în stare să iasă la război;

25. Cei număraţi dintre ei, din tribul lui Gad, au fost patruzeci şi cinci de mii şase sute cincizeci.

26. Dintre copiii lui Iuda, după generaţiile lor, după familiile lor, după casa părinţilor lor, conform numărului numelor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toţi care erau în stare să iasă la război;

27. Cei număraţi dintre ei, din tribul lui Iuda, au fost şaptezeci şi patru de mii şase sute.

28. Dintre copiii lui Isahar, după generaţiile lor, după familiile lor, după casa părinţilor lor, conform numărului numelor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toţi care erau în stare să iasă la război;

29. Cei număraţi dintre ei, din tribul lui Isahar, au fost cincizeci şi patru de mii patru sute.

30. Dintre copiii lui Zabulon, după generaţiile lor, după familiile lor, după casa părinţilor lor, conform numărului numelor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toţi care erau în stare să iasă la război;

31. Cei număraţi dintre ei, din tribul lui Zabulon, au fost cincizeci şi şapte de mii patru sute.

32. Dintre copiii lui Iosif, adică, din copiii lui Efraim, după generaţiile lor, după familiile lor, după casa părinţilor lor, conform numărului numelor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toţi care erau în stare să iasă la război;

33. Cei număraţi dintre ei, din tribul lui Efraim, au fost patruzeci de mii cinci sute.

34. Dintre copiii lui Manase, după generaţiile lor, după familiile lor, după casa părinţilor lor, conform numărului numelor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toţi care erau în stare să iasă la război;

35. Cei număraţi dintre ei, din tribul lui Manase, au fost treizeci şi două de mii două sute.

36. Dintre copiii lui Beniamin, după generaţiile lor, după familiile lor, după casa părinţilor lor, conform numărului numelor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toţi care erau în stare să iasă la război;

37. Cei număraţi dintre ei, din tribul lui Beniamin, au fost treizeci şi cinci de mii patru sute.

38. Dintre copiii lui Dan, după generaţiile lor, după familiile lor, după casa părinţilor lor, conform numărului numelor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toţi care erau în stare să iasă la război;

39. Cei număraţi dintre ei, din tribul lui Dan, au fost şaizeci şi două de mii şapte sute.

40. Dintre copiii lui Aşer, după generaţiile lor, după familiile lor, după casa părinţilor lor, conform numărului numelor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toţi care erau în stare să iasă la război;

41. Cei număraţi dintre ei, din tribul lui Aşer, au fost patruzeci şi una de mii cinci sute.

42. Dintre copiii lui Neftali, după generaţiile lor, după familiile lor, după casa părinţilor lor, conform numărului numelor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toţi care erau în stare să iasă la război;

43. Cei număraţi dintre ei, din tribul lui Neftali, au fost cincizeci şi trei de mii patru sute.

44. Aceştia sunt cei număraţi, pe care Moise şi Aaron i-au numărat şi prinţii lui Israel, fiind doisprezece bărbaţi; fiecare era pentru casa părinţilor lui.

45. Astfel au fost toţi cei număraţi dintre copiii lui Israel, după casa părinţilor lor, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, toţi cei care erau în stare să iasă la război în Israel;

46. Da, toţi cei număraţi au fost şase sute trei mii cinci sute cincizeci.

47. Dar leviţii după tribul părinţilor lor nu au fost număraţi printre ei.

48. Fiindcă Domnul vorbise lui Moise, spunând:

49. Numai tribul lui Levi să nu îl numeri, nici să nu faci numărătoarea lor printre copiii lui Israel,

50. Ci să numeşti pe leviţi peste tabernacolul mărturiei şi peste toate vasele lui şi peste toate lucrurile care aparţin de el; ei vor purta tabernacolul şi toate vasele lui; şi vor servi în el şi îşi vor aşeza tabăra de jur împrejurul tabernacolului.

51. Şi când tabernacolul pleacă, leviţii să îl desfacă; şi când tabernacolul trebuie aşezat, leviţii să îl aşeze; şi străinul care se apropie să fie dat morţii.

52. Şi copiii lui Israel să îşi aşeze corturile, fiecare om după tabăra lui şi fiecare om după steagul lui, prin toate oştirile lor.

53. Dar leviţii să îşi aşeze corturile de jur împrejurul tabernacolului mărturiei, ca să nu fie furie peste adunarea copiilor lui Israel; şi leviţii vor păstra însărcinarea tabernacolului mărturiei.

54. Şi copiii lui Israel au făcut conform cu tot ceea ce Domnul i-a poruncit lui Moise, astfel au făcut ei.