Vechiul Testament

Noul Testament

Zaharia 4:6-14 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

6. Atunci el a luat din nou cuvîntul, și mi-a zis: „Acesta este cuvîntul Domnului către Zorobabel, și sună astfel: «Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, – zice Domnul oștirilor! –

7. Cine ești tu, munte mare, înaintea lui Zorobabel? Te vei preface într’un loc șes. El va pune piatra cea mai însemnată în vîrful Templului, în mijlocul strigătelor de: „Îndurare, îndurare cu ea!“

8. Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel:

9. „Mînile lui Zorobabel au întemeiat Casa aceasta, și tot mînile lui o vor isprăvi; și veți ști dacă Domnul oștirilor m’a trimes la voi.

10. Căci cine disprețuiește ziua începuturilor slabe? Acești șapte vor privi cu bucurie cumpăna în mîna lui Zorobabel. Acești șapte sînt ochii Domnului, cari cutreieră tot pămîntul.“

11. Eu am luat cuvîntul, și i-am zis: „Ce însemnează acești doi măslini, la dreapta sfeșnicului și la stînga lui?“

12. Am luat a doua oară cuvîntul, și i-am zis: „Ce înseamnă cele două ramuri de măslin, cari sînt lîngă cele două țevi de aur, prin cari curge uleiul auriu din el?“

13. El mi-a răspuns: „Nu știi ce înseamnă?“ Eu am zis: „Nu, domnul meu.“ Și el a zis:

14. „Aceștia sînt cei doi unși, cari stau înaintea Domnului întregului pămînt.“

Citiți capitolul complet Zaharia 4