Vechiul Testament

Noul Testament

Zaharia 14:8-15 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

8. În ziua aceea, vor izvorî ape vii din Ierusalim, și vor curge jumătate spre marea de răsărit, jumătate spre marea de apus; așa va fi și vara și iarna.

9. Și Domnul va fi împărat peste tot pămîntul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, și Numele Lui va fi singurul Nume.

10. Toată țara va ajunge ca șesul Iordanului, dela Gheba pînă la Rimon, la miazăzi de Ierusalim; iar Ierusalimul va fi înălțat, și va rămînea liniștit la locul lui, dela poarta lui Beniamin pînă la locul porții dintîi, pînă la poarta unghiurilor, și dela turnul lui Hananeel pînă la teascurile împăratului.

11. Ei vor locui în el, și nu va mai fi niciun blestem în el; Ierusalimul va fi liniștit.

12. Dar iată că urgia cu care va lovi Domnul pe toate popoarele, cari vor lupta împotriva Ierusalimului. Le va putrezi carnea stînd încă în picioare, le vor putrezi ochii în găurile lor, și le va putrezi limba în gură.

13. În ziua aceea, Domnul va trimete o mare învălmășală în ei; unul va apuca mîna altuia, și vor ridica mîna unii asupra altora.

14. Iuda va lupta și el în Ierusalim, și vor strînge bogățiile tuturor neamurilor de primprejur, aurul, argintul și haine foarte multe.

15. Aceeaș urgie va lovi și caii, catîrii, cămilele, măgarii, și toate vitele cari vor fi în taberile acelea.

Citiți capitolul complet Zaharia 14