Vechiul Testament

Noul Testament

Zaharia 14:1-7 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Iată, vine ziua Domnului, cînd toate prăzile tale vor fi împărțite în mijlocul tău.

2. Atunci voi strînge toate neamurile la război împotriva Ierusalimului. Cetatea va fi luată, casele vor fi jăfuite, și femeile batjocorite; jumătate din cetate va merge în robie, dar rămășița poporului nu va fi nimicită cu desăvîrșire din cetate.

3. Ci Domnul Se va arăta, și va lupta împotriva acestor neamuri, cum S’a luptat în ziua bătăliei.

4. Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor, care este în fața Ierusalimului, spre răsărit; muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit și spre apus, și se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi spre miază noapte, iar jumătate spre miazăzi.

5. Veți fugi atunci în valea munților Mei, căci valea dintre munți se va întinde pînă la Ațel; și veți fugi cum ați fugit de cutremurul de pămînt pe vremea lui Ozia, împăratul lui Iuda. Și atunci va veni Domnul, Dumnezeul meu, și toți sfinții împreună cu El!

6. În ziua aceea, nu va mai fi lumină; stelele strălucitoare se vor ascunde.

7. Va fi o zi deosebită, cunoscută de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte; dar spre seară se va arăta lumina.

Citiți capitolul complet Zaharia 14