Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14

Vechiul Testament

Noul Testament

Zaharia 10 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Cereți dela Domnul ploaie, ploaie de primăvară! Domnul scoate fulgerile, și vă trimete o ploaie îmbelșugată, pentru toată verdeața de pe cîmp.

2. Căci terafimii vorbesc nimicuri, ghicitorii proorocesc minciuni, visurile mint și mîngîie cu deșertăciuni. Deaceea, ei rătăcesc ca o turmă, sînt nenorociți, pentrucă n’au păstor.

3. Mînia Mea s’a aprins împotriva păstorilor, și voi pedepsi pe țapi. Căci Domnul oștirilor Își cercetează turma, casa lui Iuda, și o va face ca pe calul Său de slavă în luptă.

4. Din el va ieși Piatra din capul unghiului, din el va ieși țărușul, din el va ieși arcul de război; din el vor ieși toate căpeteniile laolaltă.

5. Ei vor fi ca niște viteji cari calcă în picioare noroiul de pe ulițe; în luptă, se vor lupta, pentrucă Domnul va fi cu ei; iar călăreții vor fi acoperiți de rușine.

6. Voi întări casa lui Iuda, și voi izbăvi casa lui Iosif; îi voi aduce înapoi, căci Mi-este milă de ei, și vor fi ca și cînd niciodată nu i-aș fi lepădat; căci Eu sînt Domnul, Dumnezeul lor, și-i voi asculta.

7. Efraim va fi ca un viteaz; inima lor se va bucura ca de vin; fiii lor vor vedea lucrul acesta și se vor veseli, inima lor se va bucura în Domnul.

8. Le voi fluiera și-i voi aduna, căci i-am răscumpărat, și se vor înmulți cum se înmulțeau odinioară.

9. Îi voi risipi printre popoare, și își vor aduce aminte de Mine în țări depărtate; vor trăi împreună cu copiii lor, și se vor întoarce.

10. Îi voi aduce înapoi din țara Egiptului, și-i voi aduna din Asiria; îi voi aduce în țara Galaadului și în Liban, și nu le va ajunge locul.

11. Israel va trece prin strîmtorile mării, va lovi valurile mării și toate adîncimile rîului Nil se vor usca; mîndria Asiriei va fi frîntă, și toiagul de cîrmuire al Egiptului va pieri.

12. Îi voi întări în Domnul, și vor umbla în Numele Lui, zice Domnul!