Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 89:9-26 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

9. Tu îmblînzești mîndria mării;cînd se ridică valurile ei, Tu le potolești.

10. Tu ai zdrobit Egiptul ca pe un hoit,ai risipit pe vrăjmașii Tăi prin puterea brațului Tău.

11. Ale Tale sînt cerurile și pămîntul,Tu ai întemeiat lumea și tot ce cuprinde ea.

12. Tu ai făcut miazănoaptea și miazăziua;Taborul și Hermonul se bucură de Numele Tău.

13. Brațul tău este puternic,mîna Ta este tare, dreapta Ta este înălțată.

14. Dreptatea și judecata sînt temelia scaunului Tău de domnie;bunătatea și credincioșia sînt înaintea Feței Tale.

15. Ferice de poporul, care cunoaște sunetul trîmbiței,care umblă în lumina Feței Tale, Doamne!

16. El se bucură neîncetat de Numele Tău,și se fălește cu dreptatea Ta.

17. Căci Tu ești fala puterii lui;și, în bunăvoința Ta, ne ridici puterea noastră.

18. Căci Domnul este scutul nostru,Sfîntul lui Israel este împăratul nostru.

19. Atunci ai vorbit într’o vedenie prea iubitului Tău,și ai zis: „Am dat ajutorul Meu unui viteaz,am ridicat din mijlocul poporului un tînăr;

20. am găsit pe robul Meu David, și l-am uns cu untdelemnul Meu cel sfînt.

21. Mîna Mea îl va sprijini,și brațul Meu îl va întări.

22. Vrăjmașul nu-l va prinde,și cel rău nu-l va apăsa;

23. ci voi zdrobi dinaintea lui pe protivnicii lui,și voi lovi pe cei ce-l urăsc.

24. Credincioșia și bunătatea Mea vor fi cu el,și tăria lui se va înălța prin Numele Meu.

25. Voi da în mîna lui marea,și în dreapta lui rîurile.

26. El Îmi va zice: „Tu ești Tatăl meu,Dumnezeul meu și Stînca mîntuirii mele!“

Citiți capitolul complet Psalmii 89