Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 78:9-22 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

9. Fiii lui Efraim, înarmați și trăgînd cu arcul,au dat dosul în ziua luptei,

10. pentrucă n’au ținut legămîntul lui Dumnezeu,și n’au voit să umble întocmai după Legea Lui.

11. Au dat uitării lucrările Lui,minunile Lui, pe cari li le arătase.

12. Înaintea părinților lor, El făcuse minuniîn țara Egiptului, în cîmpia Țoan.

13. A despărțit marea, și le-a deschis un drum prin ea,ridicînd apele ca un zid.

14. I-a călăuzit ziua cu un nor,și toată noaptea cu lumina unui foc strălucitor.

15. A despicat stînci în pustie,și le-a dat să bea ca din niște valuri cu ape multe.

16. A făcut să țîșnească izvoare din stînci,și să curgă ape ca niște rîuri.

17. Dar ei tot n’au încetat să păcătuiască împotriva Lui,n’au încetat să se răzvrătească împotriva Celui Prea Înalt în pustie.

18. Au ispitit pe Dumnezeu în inima lor,cerînd mîncare după poftele lor.

19. Au vorbit împotriva lui Dumnezeu,și au zis: „Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie?

20. Iată că El a lovit stînca, de au curs ape,și s’au vărsat șiroaie.Dar va putea El să dea și pîne,sau să facă rost de carne poporului Său?“

21. Domnul a auzit, și S’a mîniat.Un foc s’a aprins împotriva lui Iacov,și s’a stîrnit împotriva lui Israel mînia Lui,

22. pentrucă n’au crezut în Dumnezeu,pentrucă n’au avut încredere în ajutorul Lui.

Citiți capitolul complet Psalmii 78