Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 78:30-42 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

30. Dar n’apucaseră să-și stîmpere bine pofta,mîncarea le era încă în gură,

31. cînd s’a stîrnit mînia lui Dumnezeu împotriva lor,a lovit de moarte pe cei mai tari din ei,și a doborît pe tinerii lui Israel.

32. Cu toate acestea, ei n’au încetat să păcătuiască,și n’au crezut în minunile Lui.

33. De aceea, El le-a curmat zilele ca o suflare,le-a curmat anii printr’un sfîrșit năpraznic.

34. Cînd îi lovea de moarte, ei Îl căutau,se întorceau și se îndreptau spre Dumnezeu;

35. își aduceau aminte că Dumnezeu este Stînca lor,și că Dumnezeul Autoputernic este Izbăvitorul lor.

36. Dar Îl înșelau cu gura,și-L mințeau cu limba.

37. Inima nu le era tare față de El,și nu erau credincioși legămîntului Său.

38. Totuș, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea și nu nimicește;Își oprește de multe ori mîniași nu dă drumul întregei Lui urgii.

39. El Și-a adus deci aminte că ei nu erau decît carne,o suflare care trece și nu se mai întoarce.

40. Decîteori s’au răzvrătit ei împotriva Lui în pustie!Decîteori L-au mîniat ei în pustietate!

41. Da, n’au încetat să ispitească pe Dumnezeu,și să întărîte pe Sfîntul lui Israel.

42. Nu și-au mai adus aminte de puterea Lui,de ziua, cînd i-a izbăvit de vrăjmaș,

Citiți capitolul complet Psalmii 78