Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 71:1-12 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. În Tine, Doamne, îmi caut scăparea:să nu rămîn de rușine niciodată!

2. Scapă-mă, în dreptatea Ta, și izbăvește-mă!Pleacă-Ți urechea spre mine, și ajută-mi.

3. Fii o stîncă de adăpost pentru mine, unde să pot fugi totdeauna!Tu ai hotărît să mă scapi,căci Tu ești stînca și cetățuia mea.

4. Izbăvește-mă, Dumnezeule, din mîna celui rău,din mîna omului nelegiuit și asupritor!

5. Căci Tu ești nădejdea mea, Doamne, Dumnezeule!În Tine mă încred din tinerețea mea.

6. Pe Tine mă sprijinesc, din pîntecele mamei mele.Tu ești Binefăcătorul meu încă din pîntecele mamei;pe Tine Te laud fără-’ncetare.

7. Pentru mulți am ajuns ca o minune,dar Tu ești scăparea mea cea tare.

8. Să mi se umple gura de laudele Tale,și’n fiecare zi să Te slăvească!

9. Nu mă lepăda la vremea bătrîneței;cînd mi se duc puterile, nu mă părăsi!

10. Căci vrăjmașii mei vorbesc de mine,și ceice-mi pîndesc viața se sfătuiesc între ei,

11. zicînd: „L-a părăsit Dumnezeu;urmăriți-l, puneți mîna pe el, căci nu-i nimeni care să-l scape!“

12. Dumnezeule, nu Te depărta de mine!Dumnezeule, vino de grab în ajutorul meu!

Citiți capitolul complet Psalmii 71