Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 69:9-25 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

9. Căci rîvna Casei Tale mă mănîncă și ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra mea.

10. Plîng și postesc,și ei mă ocărăsc.

11. Mă îmbrac cu sac,și ei mă batjocoresc.

12. Ceice stau la poartă vorbesc de mine,și ceice beau băuturi tari mă pun în cîntece.

13. Dar eu către Tine îmi înalț rugăciunea, Doamne, la vremea potrivită.În bunătatea Ta cea mare,răspunde-mi, Dumnezeule, și dă-mi ajutorul Tău!

14. Scoate-mă din noroi, ca să nu mă mai afund!Să fiu izbăvit de vrăjmașii mei și din prăpastie!

15. Să nu mai dea valurile peste mine,să nu mă înghită adîncul,și să nu se închidă groapa peste mine!

16. Ascultă-mă, Doamne, căci bunătatea Ta este nemărginită.În îndurarea Ta cea mare, întoarce-Ți privirile spre mine,

17. și nu-Ți ascunde fața de robul Tău!Căci sînt în necaz: grăbește de m’ascultă!

18. Apropie-Te de sufletul meu și izbăvește-l!Scapă-mă, din pricina vrăjmașilor mei!

19. Tu știi ce ocară, ce rușine și batjocură mi se face;toți protivnicii mei sînt înaintea Ta.

20. Ocara îmi rupe inima, și sînt bolnav;aștept să-i fie cuiva milă de mine, dar degeaba;aștept mîngîietori, și nu găsesc niciunul.

21. Ei îmi pun fiere în mîncare,și, cînd mi-e sete, îmi dau să beau oțet.

22. Să li se prefacă masa într’o cursă,și liniștea într’un laț!

23. Să li se întunece ochii, și să nu mai vadă,și clatină-le mereu coapsele!

24. Varsă-Ți mînia peste ei,și să-i atingă urgia Ta aprinsă!

25. Pustie să le rămînă locuința,și nimeni să nu mai locuiască în corturile lor!

Citiți capitolul complet Psalmii 69