Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 5:1-14 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Domnul a vorbit lui Moise, și a zis:

2. „Poruncește copiilor lui Israel să izgonească din tabără pe orice lepros, și pe oricine are o lepădare de sămînță, sau este întinat prin atingerea de un mort.

3. Fie bărbați fie femei, să-i scoateți afară din tabără; să-i scoateți afară, ca să nu spurce tabăra în mijlocul căreia Îmi am Eu locuința.“

4. Copiii lui Israel au făcut așa, și i-au scos afară din tabără; cum poruncise lui Moise Domnul, așa au făcut copiii lui Israel.

5. Domnul a vorbit lui Moise, și a zis:

6. „Spune copiilor lui Israel: Cînd un bărbat sau o femeie va păcătui împotriva aproapelui său, făcînd o călcare de lege față de Domnul, și se va face astfel vinovat,

7. să-și mărturisească păcatul, și să dea înapoi în întregime prețul lucrului cîștigat prin mijloace necinstite, adăugînd a cincea parte; să-l dea aceluia față de care s-a făcut vinovat.

8. Dacă nu este nimeni care să aibă drept să ia înapoi lucrul cîștigat prin mijloace necinstite, lucrul acela să se întoarcă la Domnul, la preot, afară de berbecele adus ca jertfă de ispășire cu care se va face ispășire pentru cel vinovat.

9. Orice dar ridicat din lucrurile închinate Domnului de copiii lui Israel, să fie al preotului, căruia îi sînt aduse.

10. Lucrurile închinate Domnului vor fi ale preotului: tot ce i se va da preotului, al lui să fie.“

11. Domnul a vorbit lui Moise, și a zis:

12. „Vorbește copiilor lui Israel, și spune-le: Dacă păcătuiește nevasta cuiva față de bărbatul ei, și-i este necredincioasă;

13. dacă altul se culcă cu ea, și lucrul este ascuns de bărbatul ei; dacă ea s’a pîngărit în ascuns, fără să fie vreun martor împotriva ei, și fără să fie prinsă asupra faptului; –

14. și dacă bărbatul este apucat de un duh de gelozie și are bănuieli asupra nevestei lui, care s’a pîngărit, sau dacă este cuprins de un duh de gelozie și are bănuieli asupra nevestei lui, care nu s’a pîngărit; –

Citiți capitolul complet Numeri 5