Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 4:18-37 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

18. „Să nu cumva să puneți neamul familiilor Chehatiților în primejdie să fie nimicit din mijlocul Leviților.

19. Iată ce să faceți pentru ei, ca să trăiască și să nu moară cînd se vor apropia de Locul prea sfînt: Aaron și fiii lui să vină, și să pună pe fiecare din ei la slujba și sarcina lui.

20. Să nu intre ei să învelească lucrurile sfinte, ca să nu moară.“

21. Domnul a vorbit lui Moise, și a zis:

22. „Numără și pe fiii lui Gherșon, după casele părinților lor, după familiile lor;

23. și anume, să faci numărătoarea, începînd dela vîrsta de treizeci de ani în sus pînă la vîrsta de cincizeci de ani, a tuturor celor ce sînt în stare să împlinească vreo slujbă în cortul întîlnirii.

24. Iată slujbele familiilor Gherșoniților, slujba pe care vor trebui s’o facă și ce vor trebui să ducă.

25. Să ducă covoarele cortului și cortul întîlnirii, învelitoarea lui și învelitoarea de piele de vițel de mare, care se pune deasupra, perdeaua de la ușa cortului întîlnirii;

26. pînzele curții și perdeaua dela ușa porții curții, dejur împrejurul cortului și altarului, funiile lor și toate uneltele cari țin de ele. Și ei să facă toată slujba privitoare la aceste lucruri.

27. În slujbele lor, fiii Gherșoniților să fie subt poruncile lui Aaron și fiilor lui, pentru tot ce vor duce și pentru toată slujba pe care vor trebui s’o facă; în grija lor să dați tot ce au de dus.

28. Acestea sînt slujbele familiilor fiilor Gherșoniților în cortul întîlnirii, și ce au ei de păzit subt cîrmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron.

29. Să faci numărătoarea fiilor lui Merari, după familiile lor, după casele părinților lor;

30. și anume, să faci numărătoarea, începînd dela vîrsta de treizeci de ani în sus pînă la vîrsta de cinci zeci de ani, a tuturor celor ce sînt în stare să facă vreo slujbă în cortul întîlnirii.

31. Iată ce este dat în grija lor și ce au ei de dus, pentru toate slujbele din cortul întîlnirii: scîndurile cortului, drugii lui, stîlpii lui, picioarele lui;

32. stîlpii curții de jur împrejur, picioarele lor, țărușii lor, funiile lor, toate uneltele cari țin de ei și tot ce este rînduit pentru slujba lor. Să spuneți pe nume lucrurile cari sînt date în grija lor și pe cari le au ei de purtat.

33. Acestea sînt slujbele familiilor fiilor lui Merari, toate slujbele pe cari au să le facă ei în cortul întîlnirii, subt cîrmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron.“

34. Moise, Aaron și mai marii adunării au făcut numărătoarea fiilor Chehatiților, după familiile lor și după casele părinților lor,

35. și anume a tuturor acelora cari, dela vîrsta de treizeci de ani în sus, pînă la vîrsta de cincizeci de ani, erau în stare să facă vreo slujbă în cortul întîlnirii.

36. Cei ieșiți la numărătoare, după familiile lor, au fost două mii șapte sute cinci zeci.

37. Aceștia sînt cei ieșiți la numărătoare din familiile Chehatiților, toți cei ce făceau vreo slujbă în cortul întîlnirii; Moise și Aaron le-au făcut numărătoarea, după porunca Domnului dată prin Moise.

Citiți capitolul complet Numeri 4