Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 31:22-39 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

22. Aurul, argintul, arama, ferul, cositorul și plumbul,

23. orice lucru care poate suferi focul, să-l treceți prin foc ca să se curățească. Dar tot ce nu poate suferi focul, să fie curățit cu apa de curățire; să-l treceți prin apă.

24. Să vă spălați hainele în ziua a șaptea și veți fi curați; apoi, veți putea intra în tabără.“

25. Domnul a zis lui Moise:

26. „Fă, împreună cu preotul Eleazar și cu căpeteniile caselor adunării, socoteala prăzii luate, fie oameni fie dobitoace.

27. Împarte prada între luptătorii cari s’au dus la oaste și între toată adunarea.

28. Să iei întîi din partea ostașilor cari s’au dus la oaste o dare pentru Domnul, și anume: unul din cinci sute, atît din oameni cît și din boi, măgari și oi.

29. Să le luați din jumătatea cuvenită lor, și să le dai preotului Eleazar ca un dar ridicat pentru Domnul.

30. Și din jumătatea care se cuvine copiiilor lui Israel să iei unul din cincizeci, atît din oameni cît și din boi, măgari și oi, din orice dobitoc; și să le dai Leviților, cari păzesc cortul Domnului.“

31. Moise și preotul Eleazar au făcut ce poruncise lui Moise Domnul.

32. Prada de război, rămasă din jaful celor ce făcuseră parte din oaste, era de șase sute șaptezeci și cinci de mii de oi,

33. șaptezeci și două de mii de boi,

34. șasezeci și una de mii de măgari,

35. și treizeci și două de mii de suflete, adică femei cari nu cunoscuseră împreunarea cu un bărbat.

36. Jumătatea care alcătuia partea celor ce se duseseră la oaste, a fost de trei sute treizeci și șapte de mii cinci sute de oi,

37. din cari șase sute șaptezeci și cinci au fost luați ca dare Domnului;

38. treizeci și șase de mii de boi, din cari șaptezeci și doi luați ca dare Domnului;

39. treizeci de mii cinci sute de măgari, din cari șasezeci și unu luați ca dare Domnului;

Citiți capitolul complet Numeri 31