Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 20:9-19 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

9. Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, cum îi poruncise Domnul.

10. Moise și Aaron au chemat adunarea înaintea stîncii. Și Moise le-a zis: „Ascultați, răsvrătiților! Vom putea noi oare să vă scoatem apă din stînca aceasta?“

11. Apoi Moise a ridicat mîna, și a lovit stînca de două ori cu toiagul. Și a ieșit apă din belșug, așa în cît a băut și adunarea, și au băut și vitele.

12. Atunci Domnul a zis lui Moise: „Pentrucă n’ați crezut în Mine, ca să Mă sfințiți înaintea copiilor lui Israel, nu voi veți duce adunarea aceasta în țara pe care i-o dau.“

13. Acestea sînt apele Meriba, unde s’au certat copiii lui Israel cu Domnul care a fost sfințit între ei.

14. Dela Cades, Moise a trimes niște soli la împăratul Edomului, ca să-i spună: „Așa vorbește fratele tău Israel. Tu știi toate suferințele prin cari am trecut.

15. Părinții noștri s’au pogorît în Egipt, și am locuit acolo multă vreme. Dar Egiptenii ne-au chinuit, pe noi și pe părinții noștri.

16. Am strigat către Domnul, și El ne-a auzit glasul. A trimes un Înger, și ne-a scos din Egipt. Și iată că sîntem la Cades, cetate care se află la marginea ținutului tău.

17. Lasă-ne să trecem prin țara ta; nu vom trece nici prin ogoare, nici prin vii, și nici nu vom bea apă din fîntîni; vom merge pe drumul împărătesc, fără să ne abatem la dreapta sau la stînga, pînă vom trece de ținutul tău.“

18. Edom i-a răspuns: „Să nu cumva să treci pela mine, căci altfel îți voi ieși înainte cu sabia.“

19. Copiii lui Israel i-au zis: „Vom merge pe drumul cel mare; și, dacă vom bea din apa ta, eu și turmele mele, îți voi plăti prețul; nu-ți cer altceva decît să trec cu picioarele!“

Citiți capitolul complet Numeri 20