Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 20:22-29 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

22. Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat dela Cades, și a ajuns la muntele Hor.

23. Domnul a zis lui Moise și lui Aaron, lîngă muntele Hor, la hotarele țării lui Edom:

24. Aaron are să fie adăugat la poporul lui; căci nu va intra în țara pe care o dau copiilor lui Israel, pentrucă v’ați împotrivit poruncii Mele, la apele Meriba.

25. Ia pe Aaron și pe fiul său Eleazar, și suie-i pe muntele Hor.

26. Desbracă pe Aaron de veșmintele lui, și îmbracă pe fiul său Eleazar cu ele. Acolo va fi adăugat Aaron la poporul lui și va muri.“

27. Moise a făcut ce-i poruncise Domnul. S’au suit pe muntele Hor, în fața întregei adunări.

28. Moise a desbrăcat pe Aaron de veșmintele lui, și a îmbrăcat cu ele pe fiul său Eleazar. Aaron a murit acolo, pe vîrful muntelui. Moise și Eleazar s’au pogorît de pe munte.

29. Toată adunarea a văzut că Aaron murise, și toată casa lui Israel a plîns pe Aaron treizeci de zile.

Citiți capitolul complet Numeri 20