Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 18:3-16 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

3. Ei să păzească ce le vei porunci tu și cele privitoare la tot cortul; dar să nu se apropie nici de uneltele sfîntului locaș, nici de altar, ca să nu muriți, și ei și voi.

4. Ei să se alipească de tine, și să păzească tot ce privește cortul întîlnirii pentru toată slujba cortului. Niciun străin să nu se apropie de voi.

5. Să păziți cele privitoare la sfîntul locaș și altar, ca să nu mai fie mînie împotriva copiilor lui Israel.

6. Iată că am luat pe frații voștri Leviții, din mijlocul copiilor lui Israel, ca unii cari sunt dați Domnului: ei vă sînt încredințați vouă în dar, ca să facă slujba cortului întîlnirii.

7. Tu, și fiii tăi, împreună cu tine, să păziți slujbele preoției voastre în tot ce privește altarul și tot ce este dincolo de perdeaua din lăuntru: aceasta este slujba pe care o veți face. Vă dau în dar slujba preoției. Străinul care se va apropia, va fi omorît.“

8. Domnul a zis lui Aaron: „Iată, din toate lucrurile pe cari Mi le închină copiii lui Israel, îți dau pe cele cari Îmi sînt aduse prin ridicare; ți le dau, ție și fiilor tăi, ca drept al ungerii, printr’o lege vecinică.

9. Iată ce va fi al tău dintre lucrurile prea sfinte cari nu sînt mistuite de foc: toate darurile din jertfele lor de mîncare, toate jertfele lor de ispășire, și toate jertfele pentru vină, pe cari Mi le vor aduce; lucrurile acestea prea sfinte să fie ale tale și ale fiilor tăi.

10. Să le mîncați într’un loc prea sfînt; orice bărbat să mănînce din ele; să le priviți ca sfinte.

11. Iată ce va mai fi al tău: toate darurile pe cari le vor aduce copiii lui Israel prin ridicare și legănîndu-le într’o parte și în alta, ți le dau ție, fiilor tăi și fiicelor tale împreună cu tine, printr’o lege vecinică. Oricine va fi curat în casa ta să mănînce din ele.

12. Îți dau cele dintîi roade pe cari le vor aduce Domnului: tot ce va fi mai bun din untdelemn, tot ce va fi mai bun din must și grîu.

13. Cele dintîi roade ale pămîntului lor, pe cari le vor aduce Domnului, să fie ale tale. Oricine va fi curat în casa ta să mănînce din ele.

14. Tot ce va fi închinat Domnului prin făgăduință în Israel, să fie al tău.

15. Orice întîi născut din orice trup, pe care-l vor aduce Domnului, atît din oameni cît și din dobitoace, să fie al tău. Numai, să lași să se răscumpere întîiul născut al omului, și să lași să se răscumpere și întîiul născut al unui dobitoc necurat.

16. Să lași să se răscumpere întăii născuți ai oamenilor, dela vîrsta de o lună, după prețuirea ta, cu prețul de cinci sicli de argint, după siclul sfîntului locaș, care este de douăzeci de ghere.

Citiți capitolul complet Numeri 18