Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 11:1-10 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Poporul a cîrtit în gura mare împotriva Domnului, zicînd că-i merge rău. Cînd a auzit Domnul, S’a mîniat. S’a aprins între ei focul Domnului și a mistuit o parte din marginea taberii.

2. Poporul a strigat către Moise. Moise s’a rugat Domnului, și focul s’a stins.

3. Locului aceluia i-au pus numele Tabeera, pentrucă se aprinsese focul Domnului printre ei.

4. Adunăturii de oameni, cari se aflau în mijlocul lui Israel, i-a venit poftă, ba chiar și copiii lui Israel au început să plîngă, și să zică: „Cine ne va da carne să mîncăm?

5. Ne aducem aminte de peștii pe cari-i mîncam în Egipt, și cari nu ne costau nimic, de castraveți, de pepeni, de praji, de ceapă și de usturoi.

6. Acum ni s’a uscat sufletul: nu mai este nimic! Ochii noștri nu văd decît mana aceasta.“

7. Mana semăna cu grăuntele de coriandru, și la vedere era ca bedeliumul.

8. Poporul se risipea și o strîngea, o măcina la rîșniță, sau o pisa într’o piuă; o fierbea în oală, și făcea turte din ea. Mana avea gustul unei turte făcute cu untdelemn.

9. Cînd cădea roua noaptea în tabără, cădea și mana.

10. Moise a auzit pe popor plîngînd, fiecare în familia lui și la ușa cortului lui. Mînia Domnului s’a aprins cu tărie. Moise s’a întristat,

Citiți capitolul complet Numeri 11