Vechiul Testament

Noul Testament

Neemia 9:10-20 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

10. Ai făcut semne și minuni împotriva lui Faraon, împotriva tuturor slujitorilor lui și împotriva întregului popor din țara lui, pentrucă știai cu cîtă îngîmfare se purtaseră față de părinții noștri, și Ți-ai arătat slava Ta cum se vede astăzi.

11. Ai despărțit marea înaintea lor, și au trecut pe uscat prin mijlocul mării: dar ai prăbușit în adînc, ca o piatră în fundul apelor, pe cei ce-i urmăreau.

12. I-ai călăuzit ziua printr’un stîlp de nor, și noaptea printr’un stîlp de foc, care le lumina drumul pe care aveau să-l urmeze.

13. Te-ai pogorît pe muntele Sinai, le-ai vorbit din înălțimea cerurilor, și le-ai dat porunci drepte, legi adevărate, învățături și orînduiri minunate.

14. Le-ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfînt, și le-ai dat prin robul Tău Moise, porunci, învățături și o lege.

15. Le-ai dat, dela înălțimea cerurilor, pîne, cînd le era foame, și ai scos apă din stîncă, atunci cînd le era sete. Și le-ai spus să intre în stăpînirea țării pe care jurasei că le-o vei da.

16. Dar părinții noștri s’au îngîmfat și și-au înțepenit grumazul. N’au urmat poruncile Tale,

17. n’au vrut să asculte, și au dat uitării minunile pe cari le făcusei pentru ei. Și-au înțepenit grumazul; și, în răzvrătirea lor, și-au pus o căpetenie ca să se întoarcă în robia lor. Dar Tu, Tu ești un Dumnezeu gata să ierți, îndurător și milostiv, încet la mînie și bogat în bunătate.Și nu i-ai părăsit,

18. nici chiar atunci cînd și-au făcut un vițel turnat, și au zis: „Iată Dumnezeul tău care te-a scos din Egipt!“ și s’au dedat la mari ocări față de Tine.

19. În îndurarea Ta fără margini, nu i-ai părăsit în pustie, și stîlpul de nor n’a încetat să-i călăuzească ziua pe drum, nici stîlpul de foc să le lumineze noaptea drumul, pe care aveau să-l urmeze.

20. Le-ai dat Duhul Tău cel bun, ca să-i facă înțelepți; n’ai îndepărtat mana Ta dela gura lor, și le-ai dat apă să-și potolească setea.

Citiți capitolul complet Neemia 9