Vechiul Testament

Noul Testament

Neemia 5:6-12 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

6. M’am supărat foarte tare cînd le-am auzit plîngerile și cuvintele acestea.

7. Am hotărît să mustru pe cei mari și pe dregători, și le-am zis: „Ce! voi împrumutați cu camătă fraților voștri?“ Și am strîns în jurul meu o mare mulțime,

8. și le-am zis: „Noi am răscumpărat, după puterea noastră, pe frații noștri Iudei, vînduți neamurilor; și voi să vindeți pe frații voștri? Și încă nouă să ne fie vînduți?“ Ei au tăcut, ne avînd ce să răspundă.

9. Apoi am zis: „Ce faceți voi nu este bine. N’ar trebui să umblați în frica Dumnezeului nostru, ca să nu fiți de ocara neamurilor vrăjmașe nouă?

10. Și eu, și frații mei și slujitorii mei, le-am împrumutat argint și grîu. Să le lăsăm dar datoria aceasta!

11. Dați-le înapoi astăzi ogoarele, viile, măslinii și casele, și a suta parte din argintul, din grîul, din mustul și din untdelemnul, pe care l-ați cerut dela ei ca dobîndă.“

12. Ei au răspuns: „Le vom da înapoi, și nu le vom cere nimic, vom face cum ai zis.“ Atunci am chemat pe preoți, înaintea cărora i-am pus să jure că își vor ținea cuvîntul.

Citiți capitolul complet Neemia 5