Vechiul Testament

Noul Testament

Neemia 4:3-19 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

3. Tobia, Amonitul, era lîngă el, și a zis: „Să zidească numai! Dacă se va sui o vulpe, le va dărîma zidul lor de piatră.“

4. „Ascultă, Dumnezeul nostru, cum sîntem batjocoriți! Fă să cadă ocările lor asupra capului lor, și dă-i pradă pe un pămînt unde să fie robi.

5. Nu le ierta fărădelegea, și păcatul lor să nu fie șters dinaintea Ta; căci au necăjit pe cei ce zidesc.“

6. Am zidit zidul, care a fost isprăvit pretutindeni pînă la jumătate din înălțimea lui. Și poporul lucra cu inimă.

7. Dar Sanbalat, Tobia, Arabii, Amoniții și Asdodiții, s’au supărat foarte tare cînd au auzit că dregerea zidurilor înainta și că spărturile începeau să se astupe.

8. S’au unit toți împreună ca să vină împotriva Ierusalimului, și să-i facă stricăciuni.

9. Ne-am rugat Dumnezeului nostru, și am pus o strajă zi și noapte ca să ne apere împotriva loviturilor lor.

10. Însă Iuda zicea: „Puterile celor ce duc poverile slăbesc, și dărîmăturile sînt multe; nu vom putea să zidim zidul.“

11. Și vrăjmașii noștri ziceau: „Nu vor ști și nu vor vedea nimic pînă vom ajunge în mijlocul lor; îi vom ucide și vom face astfel să înceteze lucrarea.“

12. Și Iudeii, cari locuiau lîngă ei, au venit de zece ori și ne-au înștiințat despre toate locurile pe unde veneau la noi.

13. De aceea am pus, în locurile cele mai de jos, dinapoia zidului, și în locurile tari, poporul pe familii, i-am așezat pe toți cu săbiile, sulițele și arcurile lor.

14. M’am uitat, și sculîndu-mă, am zis mai marilor, dregătorilor și celuilalt popor: „Nu vă temeți de ei! Aduceți-vă aminte de Domnul cel mare și înfricoșat, și luptați pentru frații voștri, pentru fiii voștri și fetele voastre, pentru nevestele voastre, și pentru casele voastre!“

15. Cînd au auzit vrăjmașii noștri că am fost înștiințați, Dumnezeu le-a nimicit planul, și ne-am întors cu toții la zid, fiecare la lucrarea lui.

16. Din ziua aceea, jumătate din oamenii mei lucrau, iar celalaltă jumătate era înarmată cu sulițe, cu scuturi, cu arcuri și cu platoșe. Căpeteniile erau înapoia întregei case a lui Iuda.

17. Ceice zideau zidul, și cei ce duceau sau încărcau poverile, cu o mînă lucrau, iar cu alta țineau arma.

18. Fiecare din ei, cînd lucra, își avea sabia încinsă la mijloc. Cel ce suna din trîmbiță stătea lîngă mine.

19. Am zis mai marilor, dregătorilor, și celuilalt popor: „Lucrarea este mare și întinsă, și noi sîntem risipiți pe zid, departe unii de alții.

Citiți capitolul complet Neemia 4