Vechiul Testament

Noul Testament

Neemia 13:6-10 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

6. Eu nu eram la Ierusalim cînd s’au petrecut toate acestea, căci mă întorsesem la împărat în al treizeci și doilea an al lui Artaxerxe, împăratul Babilonului. La sfîrșitul anului am căpătat de la împărat învoire

7. să mă întorc la Ierusalim, și am văzut răul pe care-l făcuse Eliașib, pregătind o cămară pentru Tobia, în curțile Casei lui Dumnezeu.

8. Mi-a părut foarte rău, și am aruncat afară din cămară toate lucrurile lui Tobia.

9. Apoi am poruncit să se curățească odăile, și am pus iarăș în ele uneltele Casei lui Dumnezeu, darurile de mîncare și tămîia.

10. Am auzit deasemenea că părțile Leviților nu li se dăduseră, și că Leviții și cîntăreții, însărcinați cu slujba, fugiseră fiecare în ținutul lui.

Citiți capitolul complet Neemia 13