1. Vai de cetatea vărsătoare de sînge, plină de minciună, plină de sîlnicie, și care nu încetează să se dedea la răpire! …
2. Auziți pocnetul biciului, uruitul roților, tropăitul cailor, și durduitul carelor!
3. Se aruncă năvalnici călăreții, scînteiază sabia, fulgeră sulița … O mulțime de răniți! … Grămezi de trupuri moarte! … Morți fără număr! … Cei vii se împiedică de cei morți! …
4. Din pricina multelor curvii ale curvei, plină de farmec, fermecătoare iscusită, care vindea neamurile prin curviile ei și popoarele prin vrăjitoriile ei. –
5. Iată, am necaz pe tine, zice Domnul oștirilor îți voi ridica poalele peste cap, ca să-ți vadă neamurile goliciunea, și împărățiile, rușinea.
6. Voi asvîrli cu murdării peste tine, te voi înjosi, și te voi face de ocară.
7. Toți cei ce te vor vedea vor fugi de tine, și vor zice: „Ninive este nimicită! Cine o va plînge? Unde să-ți caut mîngîietori?
8. Ești tu mai bună decît No-Amon, cetatea care ședea între rîuri, înconjurată de ape, avînd ca zid de apărare marea, ca ziduri marea?
9. Etiopia și Egiptenii fără număr erau tăria ei, Put și Libienii erau ajutoarele ei.
10. Și totuș a trebuit să plece și ea în surghiun, s’a dus în robie; și pruncii ei au fost zdrobiți în toate colțurile ulițelor; au aruncat sorțul asupra fruntașilor ei, și toți mai marii ei au fost aruncați în lanțuri.
11. Și tu te vei îmbăta, te vei ascunde; și tu vei căuta un loc de adăpost împotriva vrăjmașului!
12. Toate cetățuile tale sînt niște smochini cu cele dintîi roade; cînd îi scuturi, smochinele cad în gura cui vrea să le mănînce.
13. Iată, poporul tău este ca femeile în mijlocul tău; porțile țării tale se deschid înaintea vrăjmașilor tăi; focul îți mistuie zăvoarele!
14. Scoate-ți apă pentru împresurare! Drege-ți întăriturile! Calcă pămîntul, frămîntă lutul, și gătește cuptorul de cărămidă!
15. Acolo te va mînca focul, te va nimici sabia cu desăvîrșitre, te va mistui ca niște lăcuste, căci te-ai înmulțit ca forfăcarul, te-ai îngrămădit ca lăcustele!
16. Negustorii tăi sînt mai mulți de cît stelele cerului, s’au îngrămădit ca puii de lăcustă cari își întind aripile și sboară.
17. Voivozii tăi sînt ca lăcustele, mai marii tăi ca o ceată de lăcuste, cari tăbărăsc în dumbrăvi pe răcoarea zilei: cînd răsare soarele, sboară, și nu se mai cunoaște locul unde erau.
18. În timp ce păstorii tăi dorm, împărate al Asiriei, și vițeii tăi se odihnesc, poporul tău este risipit pe munți, și nimeni nu-l mai strînge.
19. Rana ta nu se alină prin nimic, rana ta este fără leac! Toți ceice vor auzi de tine vor bate din palme, căci cine este acela, pe care să nu-l fi atins răutatea ta?