Vechiul Testament

Noul Testament

Mica 7:6-20 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

6. Căci fiul batjocorește pe tatăl, fata se scoală împotriva mamei ei, nora împotriva soacrei sale; vrăjmașii omului sînt cei din casa lui! –

7. Eu însă voi privi spre Domnul, îmi voi pune nădejdea în Dumnezeul mîntuirii mele, Dumnezeul meu mă va asculta.

8. Nu te bucura de mine, vrăjmașă, căci chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăș, chiar dacă stau în întunerec, totuș Domnul este Lumina mea!

9. Voi suferi mînia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui, – pînă ce El îmi va apăra pricina și-mi va face dreptate; El mă va scoate la lumină, și voi privi dreptatea Lui.

10. Cînd va vedea vrăjmașa mea lucrul acesta, va fi acoperită de rușine, ea, care-mi zicea: „Unde este Domnul, Dumnezeul tău?“ Ochii mei își vor vedea dorința împlinită față de ea. Atunci ea va fi călcată în picioare ca noroiul de pe uliță.

11. În ziua, cînd îți vor zidi iarăș zidurile, în ziua aceea ți se vor lărgi hotarele.

12. În ziua aceea, vor veni la tine, din Asiria pînă în Egipt, din Egipt pînă la rîul, dela o mare la alta, și dela un munte la altul.

13. Dar mai întîi țara va fi pustiită din pricina locuitorilor ei, în urma faptelor lor rele.

14. Paște-Ți poporul cu toiagul Tău, paște turma moștenirii Tale, care locuiește singură în pădurea din mijlocul Carmelului; ca să pască pe Basan și în Galaad, ca în zilele de altă dată.“ –

15. „Îți voi arăta lucruri minunate, – zice Domnul, ca în ziua cînd ai ieșit din țara Egiptului.“ –

16. Neamurile vor vedea lucrul acesta, și se vor rușina, cu toată puterea lor; vor pune mîna la gură, și își vor astupa urechile.

17. Vor linge pulberea, ca șarpele; vor ieși tremurînd ca tîrîtoarele pămîntului, afară din cetățuile lor, vor veni pline de frică înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, și se vor teme de Tine.

18. Care Dumnezeu este ca Tine, care ierți nelegiuirea, și treci cu vedera păcatele rămășiței moștenirii Tale? El nu-Și ține mînia pe vecie, ci Îi place îndurarea!

19. El va avea iarăș milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, și vei arunca în fundul mării toate păcatele lor.

20. Vei da cu credincioșie lui Iacov, și vei ținea cu îndurare față de Avraam, ce ai jurat părinților noștri în zilele de odinioară.“

Citiți capitolul complet Mica 7