Vechiul Testament

Noul Testament

Mica 7:1-10 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Vai de mine! Căci parcă sînt la strîngerea poamelor, și la strîngerea bobițelor după culesul strugurilor: nu mai este niciun strugure de mîncare, nici cea dintîi smochină, dorită de sufletul meu!

2. S’a dus omul de bine din țară, și nu mai este niciun om cinstit printre oameni; toți stau la pîndă ca să verse sînge, fiecare întinde o cursă fratelui său.

3. Mînile lor sînt îndreptate să facă rău: cîrmuitorul cere daruri, judecătorul cere plată, cel mare își arată pe față ce dorește cu lăcomie, și astfel merg mînă’n mînă.

4. Cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine, cel mai cinstit este mai rău decît un tufiș de spini. Ziua vestită de toți proorocii Tăi, pedeapsa Ta se apropie! Atunci va fi uluiala lor.

5. Nu crede pe un prieten, nu te încrede în ruda cea mai de aproape; păzește-ți ușa gurii de cea care îți stă în brațe!

6. Căci fiul batjocorește pe tatăl, fata se scoală împotriva mamei ei, nora împotriva soacrei sale; vrăjmașii omului sînt cei din casa lui! –

7. Eu însă voi privi spre Domnul, îmi voi pune nădejdea în Dumnezeul mîntuirii mele, Dumnezeul meu mă va asculta.

8. Nu te bucura de mine, vrăjmașă, căci chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăș, chiar dacă stau în întunerec, totuș Domnul este Lumina mea!

9. Voi suferi mînia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui, – pînă ce El îmi va apăra pricina și-mi va face dreptate; El mă va scoate la lumină, și voi privi dreptatea Lui.

10. Cînd va vedea vrăjmașa mea lucrul acesta, va fi acoperită de rușine, ea, care-mi zicea: „Unde este Domnul, Dumnezeul tău?“ Ochii mei își vor vedea dorința împlinită față de ea. Atunci ea va fi călcată în picioare ca noroiul de pe uliță.

Citiți capitolul complet Mica 7