Vechiul Testament

Noul Testament

Leviticul 5:7-13 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

7. Dacă nu va putea să aducă o oaie sau o capră, să aducă Domnului ca jertfă de vină pentru păcatul lui două turturele sau doi pui de porumbel, unul ca jertfă de ispășire, iar celalt ca ardere de tot.

8. Să le aducă preotului, care va jertfi întîi pe cea care are să slujească drept jertfă de ispășire. Preotul să-i frîngă cu unghia capul dela grumaz, fără să-l despartă;

9. să stropească un perete al altarului cu sîngele jertfei de ispășire, iar celalt sînge să-l stoarcă la picioarele altarului: aceasta este o jertfă de ispășire.

10. Cealaltă pasăre s’o pregătească drept ardere de tot, după rînduielile așezate. Astfel va face preotul pentru omul acesta ispășirea păcatului pe care l-a făcut, și i se va ierta.

11. Dacă nu poate să aducă nici două turturele sau doi pui de porumbel, să aducă pentru păcatul lui, ca dar, a zecea parte dintr’o efă de floarea făinii, și anume ca dar de ispășire; să nu pună untdelemn pe ea, și să n’adauge nici tămîie, căci este un dar de ispășire.

12. S’o aducă la preot, și preotul să ia din ea un pumn plin, ca aducere aminte, și s’o ardă pe altar, ca și pe darurile de mîncare mistuite de foc înaintea Domnului: acesta este un dar de ispășire.

13. Astfel va face preotul pentru omul acela ispășirea păcatului pe care l-a făcut față de unul din aceste lucruri, și i se va ierta. Cealaltă parte care va mai rămînea din darul acesta, să fie a preotului, ca și la darul de mîncare.“

Citiți capitolul complet Leviticul 5