Vechiul Testament

Noul Testament

Judecători 6:8-23 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

8. Domnul a trimes copiilor lui Israel un prooroc. El le-a zis: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Eu v’am scos din Egipt, Eu v’am scos din casa robiei.

9. V’am scăpat din mîna Egiptenilor și din mîna tuturor celor ce vă apăsau; i-am izgonit dinaintea voastră, și v’am dat vouă țara lor.

10. V’am zis: «Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru; să nu vă temeți de dumnezeii Amoriților, în a căror țară locuiți. Dar voi n’ați ascultat glasul Meu.“

11. Apoi a venit Îngerul Domnului, și S’a așezat sub stejarul din Ofra, care era al lui Ioas, din familia lui Abiezer. Ghedeon, fiul său, bătea grîu în teasc, ca să-l ascundă de Madian.

12. Îngerul Domnului i S’a arătat, și i-a zis: „Domnul este cu tine, viteazule!“

13. Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentruce ni s’au întîmplat toate aceste lucruri? Și unde sînt toate minunile acelea pe cari ni le istorisesc părinții noștri cînd spun: «Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt?» Acum Domnul ne părăsește, și ne dă în mînile lui Madian!“

14. Domnul S’a uitat la el, și a zis: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai, și izbăvește pe Israel din mîna lui Madian; oare nu te trimet Eu?“

15. Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea eate cea mai săracă din Manase, și eu sînt cel mai mic din casa tatălui meu.“

16. Domnul i-a zis: „Eu voi fi cu tine, și vei bate pe Madian ca pe un singur om“.

17. Ghedeon I-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, dă-mi un semn ca să-mi arăți că Tu îmi vorbești.

18. Nu Te depărta de aici pînă mă voi întoarce la Tine, să-mi aduc darul, și să-l pun înaintea Ta“. Și Domnul a zis: „Voi rămînea pînă te vei întoarce.“

19. Ghedeon a intrat în casă, a pregătit un ied, și a făcut azimi dintr’o efă de făină. A pus carnea într’un coș și zeama a turnat-o într’o oală, le-a adus subt stejar, și I le-a pus înainte.

20. Îngerul lui Dumnezeu i-a zis: „Ia carnea și azimile, pune-le pe stînca aceasta și varsă zeama“. Și el a făcut așa.

21. Îngerul Domnului a întins vîrful toiagului pe care-l avea în mînă, și a atins carnea și azimile. Atunci, s’a ridicat din stîncă un foc care a mistuit carnea și azimile. Și Îngerul Domnului S’a făcut nevăzut dinaintea lui.

22. Ghedeon, văzînd că fusese Îngerul Domnului, a zis: „Vai de mine, Stăpîne Doamne! Am văzut pe Îngerul Domnului față’n față“.

23. Și Domnul i-a zis: „Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri“.

Citiți capitolul complet Judecători 6