Vechiul Testament

Noul Testament

Judecători 18:19-27 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

19. Ei au răspuns: „Taci, pune-ți mîna la gură, și vino cu noi; să ne fii părinte și preot. Mai bine este să fii preot la casa unui singur om, sau să fii preotul unei seminții și unei familii din Israel?“

20. Preotul s’a bucurat în inima lui; a luat efodul, terafimii, și chipul cioplit, și s’a unit cu ceata poporului.

21. Au pornit iarăș la drum și au plecat, punînd înaintea lor copiii, vitele și calabalîcurile.

22. După ce se depărtaseră bine de casa lui Mica, oamenii cari locuiau în casele vecine cu a lui Mica s’au strîns și au urmărit pe fiii lui Dan.

23. Au strigat după fiii lui Dan, cari s’au întors și au zis lui Mica: „Ce ai, și ce înseamnă gloata aceasta de oameni?“

24. El a răspuns: „Dumnezeii mei, pe cari mi-i făcusem, mi i-ați luat împreună cu preotul și ați plecat: ce-mi mai rămîne? Cum puteți dar să-mi spuneți: «Ce ai?“

25. Fiii lui Dan i-au zis: „Să nu-ți auzim glasul; căci altfel niște oameni amărîți se vor arunca asupra voastră, și te vei perde și pe tine și pe cei din casa ta.“

26. Și fiii lui Dan și-au văzut mai departe de drum. Mica, văzînd că sînt mai tari decît el, s’a întors și a venit acasă.

27. Au ridicat dar ce făcuse Mica, și au luat pe preotul care era în slujba lui, și s’au năpustit asupra Laisului, asupra unui popor liniștit și în pace; l-au trecut prin ascuțișul săbiei, și au ars cetatea.

Citiți capitolul complet Judecători 18