Vechiul Testament

Noul Testament

Judecători 14:2-10 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

2. Cînd s’a suit înapoi, a spus lucrul acesta tatălui său și mamei sale, și a zis: „Am văzut la Timna o femeie din fetele Filistenilor; luați-mi-o acum de nevastă“.

3. Tatăl său și mama sa i-au zis: „Nu este nici o femeie între fetele fraților tăi și în tot poporul nostru, de te duci să-ți iei nevastă dela Filisteni, cari sînt netăiați împrejur?“ Și Samson a zis tatălui său: „Ia-mi-o, căci îmi place.“

4. Tatăl său și mama sa nu știau că lucrul acesta venea dela Domnul: căci Samson căuta un prilej de ceartă din partea Filistenilor. În vremea aceea Filistenii stăpîneau peste Israel.

5. Samson s’a pogorît împreună cu tatăl său și cu mama sa la Timna. Cînd au ajuns la viile din Timna, iată că i-a ieșit înainte un leu tînăr mugind.

6. Duhul Domnului a venit peste Samson; și, fără să aibă ceva în mînă, Samson a sfîșiat pe leu cum se sfîșie un ied. N’a spus tatălui său și mamei sale ce făcuse.

7. S’a pogorît și a vorbit cu femeia aceea, și ea i-a plăcut.

8. După cîtva timp, s’a dus iarăși la Timna ca s’o ia, și s’a abătut să vadă hoitul leului. Și iată că în trupul leului era un roi de albine și miere.

9. A luat mierea în mînă, și a mîncat-o pe drum; și cînd a ajuns la tatăl său și la mama sa, le-a dat, și au mîncat și ei din ea. Dar nu le-a spus că luase mierea aceasta din trupul leului.

10. Tatăl lui Samson s’a pogorît la femeia aceea. Și acolo Samson a făcut un ospăț, căci așa făceau tinerii.

Citiți capitolul complet Judecători 14