Vechiul Testament

Noul Testament

Judecători 12:4-13 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

4. Iefta a strîns pe toți bărbații Galaadului, și a început lupta cu Efraim. Bărbații Galaadului au bătut pe Efraim, pentrucă Efraimiții ziceau: „Sînteți niște fugari ai lui Efraim! Galaadul este în mijlocul lui Efraim, în mijlocul lui Manase!“

5. Galaadiții au pus mîna pe vadurile Iordanului dinspre Efraim. Și cînd unul din fugarii lui Efraim, zicea: „Lasă-mă să trec!“ bărbații Galaadului îl întrebau: „Ești Efraimit?“ Dacă răspundea: „Nu,“

6. atunci îi ziceau: „Ei bine, zi Șibolet.“ Și el zicea: „Sibolet“, căci nu putea să-l spună bine. Atunci bărbații Galaadului îl apucau, și-l jungheau lîngă vadurile Iordanului. Astfel au pierit în vremea aceea patruzeci și două de mii de bărbați din Efraim.

7. Iefta a fost judecător în Israel zece ani; apoi Iefta, Galaaditul, a murit, și a fost îngropat într’una din cetățile Galaadului.

8. După el, a fost judecător în Israel Ibțan din Betleem.

9. El a avut treizeci de fii, a măritat treizeci de fete în afară, și a adus pentru fiii lui treizeci de fete de afară. El a fost judecător în Israel șapte ani;

10. apoi Ibțan a murit, și a fost îngropat în Betleem.

11. După el a fost judecător în Israel Elon din Zabulon. El a fost judecător în Israel zece ani;

12. apoi Elon din Zabulon a murit, și a fost îngropat la Aialon, în țara lui Zabulon.

13. După el, a fost judecător în Israel, Abdon, fiul lui Hilel, Piratonitul.

Citiți capitolul complet Judecători 12