Vechiul Testament

Noul Testament

Judecători 1:18-26 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

18. Iuda a mai pus mîna pe Gaza și pe ținutul ei, pe Ascalon și pe ținutul lui, și pe Ecron și pe ținutul lui.

19. Domnul a fost cu Iuda; și Iuda a pus stăpînire pe munte, dar n’a putut să izgonească pe locuitorii din cîmpie, pentrucă aveau cară de fer.

20. Au dat Hebronul lui Calebm cum spusese Moise; și el a izgonit deacolo pe cei trei fii ai lui Anac.“

21. Fiii lui Beniamin n’au izgonit pe Iebusiții cari locuiau la Ierusalim; și Iebusiții au locuit în Ierusalim cu fiii lui Beniamin pînă în ziua de azi.

22. Casa lui Iosif s’a suit și ea împotriva Betelului, și Domnul a fost cu ei.

23. Cei din casa lui Iosif au iscodit Betelul, care mai nainte se chema Luz.

24. Străjerii au văzut pe un om ieșind din cetate, și i-au zis: „Arată-ne pe unde putem intra în cetate, și vom avea milă de tine.“

25. El le-a arătat pe unde ar putea să intre în cetate. Și au trecut cetatea prin ascuțișul săbiei; dar pe omul acela l-au lăsat să plece cu toată familia lui.

26. Omul acela s’a dus în țara Hetiților; a zidit o cetate, și i-a pus numele Luz, nume pe care l-a purtat pînă în ziua de azi.

Citiți capitolul complet Judecători 1