Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 9:1-11 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Totuș întunerecul nu va împărăți vecinic pe pămîntul în care acum este necaz. După cum în vremurile trecute a acoperit cu ocară țara lui Zabulon și țara lui Neftali, în vremurile viitoare va acoperi cu slavă ținutul de lîngă mare, țara de dincolo de Iordan, Galilea Neamurilor.

2. Poporul, care umbla în întunerec, vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în țara umbrei morții răsare o lumină.

3. Tu înmulțești poporul, îi dai mari bucurii; și el se bucură înaintea Ta, cum se bucură la seceriș, cum se veselește la împărțirea prăzii.

4. Căci jugul care apăsa asupra lui, toiagul, care-i lovea spinarea, nuiaua celui ce-l asuprea, le-ai sfărîmat, ca în ziua lui Madian.

5. Căci orice încălțăminte purtată în învălmășala luptei, și orice haină de război tăvălită în sînge, vor fi aruncate în flăcări, ca să fie arse de foc.

6. Căci un Copil ni s’a născut, un Fiu ni s’a dat, și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veciniciilor, Domn al păcii.

7. El va face ca domnia Lui să crească, și o pace fără sfîrșit va da scaunului de domnie al lui David și împărăției lui, o va întări și o va sprijini prin judecată și neprihănire, de acum și’n veci de veci: iată ce va face rîvna Domnului oștirilor.

8. Domnul trimete un cuvînt împotriva lui Iacov: cuvînt care cade asupra lui Israel.

9. Tot poporul va avea cunoștință de el, Efraim și locuitorii Samariei, cari spun cu mîndrie și îngîmfare:

10. „Au căzut niște cărămizi, dar vom zidi cu pietre cioplite, au fost tăiați niște smochini din Egipt, dar îi vom înlocui cu cedri.“

11. De aceea Domnul va ridica împotriva lor pe vrăjmașii lui Rețin, și va stîrni pe vrăjmașii lor:

Citiți capitolul complet Isaia 9