Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 66:13-24 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

13. Cum mîngîie pe cineva mamă-sa, așa vă voi mîngîia Eu; da, veți fi mîngîiați în Ierusalim!

14. Și cînd veți vedea aceste lucruri, inima vi se va bucura, și oasele voastre vor prinde putere ca iarba.“ – Domnul Își va arăta astfel puterea față de robii Săi, dar va face pe vrăjmașii Lui să-I simtă mînia.

15. „Căci iată, Domnul vine într’un foc, și carăle Lui sînt ca un vîrtej; Își preface mînia într’un jăratic, și amenințările în flacări de foc.

16. Căci cu foc Își aduce Domnul la îndeplinire judecățile, și cu sabia Lui pedepsește pe oricine; și cei uciși de Domnul vor fi mulți la număr.

17. Ceice se sfințesc și se curățesc în grădini, mergînd unul cîte unul, în mijlocul celor ce mănîncă și carne de porc, și șoareci și alte lucruri urîcioase, toți aceia vor pieri, – zice Domnul. –

18. «Eu pedepsesc faptele și gîndurile lor! Dar vine vremea cînd voi strînge toate neamurile și toate limbile; ele vor veni și vor vedea slava Mea.

19. Și voi pune un semn între ele, și voi trimete la neamuri pe cei ce vor scăpa din Israel, la Tarsis, la Pul și la Lud, cari trag cu arcul, la Tubal și la Iavan, în ostroavele depărtate, cari n’au auzit vorbindu-se niciodată de Mine, și n’au văzut slava Mea; ei vor vesti slava Mea printre neamuri.

20. Vor aduce pe toți frații voștri din mijlocul tuturor neamurilor, ca dar Domnului, pe cai, în cară și pe tărgi, pe catîri și pe dromadere, la muntele Meu cel sfînt, la Ierusalim – zice Domnul – cum își aduc copiii lui Israel darurile de mîncare, într’un vas curat, la Casa Domnului.

21. Și voi lua și dintre ei, pe unii ca preoți și Leviți, – zice Domnul.

22. Căci după cum cerurile cele noi, și pămîntul cel nou, pe cari le voi face, vor dăinui înaintea Mea – zice Domnul – așa va dăinui și sămînța voastră și numele vostru.

23. În fiecare lună nouă și în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea, – zice Domnul. –

24. «Și cînd vor ieși, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor cari s’au răzvrătit împotriva Mea; căci vermele lor nu va muri, și focul lor nu se va stinge; și vor fi o pricină de groază pentru orice făptură.“

Citiți capitolul complet Isaia 66