Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 60:8-14 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

8. Cine sînt aceia cari sboară ca niște nori, ca niște porumbei spre porumbarul lor?

9. Căci, pe Mine Mă așteaptă ostroavele, și corăbiile din Tarsis sînt în frunte, ca să aducă înapoi de departe pe copiii tăi, cu argintul și aurul lor, pentru Numele Domnului, Dumnezeului tău, pentru Numele Sfîntului lui Israel, care te proslăvește.

10. Străinii îți vor zidi zidurile, și împărații lor îți vor sluji; căci te-am lovit în mînia Mea, dar, în îndurarea Mea, am milă de tine.

11. Porțile tale vor sta vecinic deschise, nu vor fi închise nici zi nici noapte, ca să lase să intre la tine bogăția neamurilor, și împărații lor cu alaiul lor.

12. Căci neamul și împărăția cari nu-ți vor sluji, vor pieri, și neamurile acelea vor fi în totul nimicite.

13. Slava Libanului va veni la tine, chiparosul, ulmul și merișorul, cu toții laolaltă, ca să împodobească locul sfîntului Meu locaș, căci Eu voi proslăvi locul unde se odihnesc picioarele Mele.

14. Fiii asupritorilor tăi vor veni plecați înaintea ta, și toți ceice te disprețuiau se vor închina la picioarele tale; și te vor numi «Cetatea Domnului,» «Sionul Sfîntului lui Israel.»

Citiți capitolul complet Isaia 60