9. Ceice fac idoli, toți sînt deșertăciune, și cele mai frumoase lucrări ale lor nu slujesc la nimic. Ele însele mărturisesc lucrul acesta: n’au nici vedere, nici pricepere, tocmai ca să rămînă de rușine.
10. Cine este acela care să fi făcut un dumnezeu, sau să fi turnat un idol, și să nu fi tras niciun folos din el?
11. Iată, toți închinătorii lor vor rămînea de rușine, căci înșiși meșterii lor nu sînt decît oameni; să se strîngă cu toții, să se înfățișeze, și tot vor tremura cu toții și vor fi acoperiți de rușine.
12. Ferarul face o secure, lucrează cu cărbuni, și o fățuiește și-i dă un chip cu lovituri de ciocan, și o lucrează cu puterea brațului; dar dacă-i este foame, este fără vlagă; dacă nu bea apă, este sleit de puteri.
13. Lemnarul întinde sfoara, face o trăsătură cu creionul, fățuiește lemnul cu o rîndea, și-i înseamnă mărimea cu compasul; face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca să locuiască într’o casă.
14. Își taie cedri, goruni și stejari, pe cari și-i alege dintre copacii din pădure. Sădește brazi, și ploaia îi face să crească.
15. Copacii aceștia slujesc omului pentru ars, el îi ia și se încălzește cu ei. Îi pune pe foc, ca să coacă pîne, și tot din ei face și un dumnezeu căruia i se închină, își face din ei un idol, și îngenunche înaintea lui!
16. O parte din lemnul acesta o arde în foc, cu o parte fierbe carne, pregătește o friptură, și se satură; se și încălzește, și zice: «Ha! ha!» m’am încălzit, simt focul!“
17. Cu ce mai rămîne însă, face un dumnezeu, idolul lui. Îngenunche înaintea lui, i se închină, îl cheamă, și strigă: „Mîntuiește-mă, căci tu ești dumnezeul meu!“
18. Ei nu pricep și nu înțeleg, căci li s’au lipit ochii, ca să nu vadă, și inima, ca să nu înțeleagă.
19. Niciunul nu intră în sine însuș, și n’are nici minte, nici pricepere să-și zică: „Am ars o parte din el în foc, am copt pîne pe cărbuni, am fript carne și am mîncat-o: și să fac din cealaltă parte o scîrbă? Să mă închin înaintea unei bucăți de lemn?“
20. El se hrănește cu cenușă, inima lui amăgită îl duce în rătăcire, ca să nu-și mîntuiască sufletul, și să nu zică: „N-am oare o minciună în mînă?“