17. Cu ce mai rămîne însă, face un dumnezeu, idolul lui. Îngenunche înaintea lui, i se închină, îl cheamă, și strigă: „Mîntuiește-mă, căci tu ești dumnezeul meu!“
18. Ei nu pricep și nu înțeleg, căci li s’au lipit ochii, ca să nu vadă, și inima, ca să nu înțeleagă.
19. Niciunul nu intră în sine însuș, și n’are nici minte, nici pricepere să-și zică: „Am ars o parte din el în foc, am copt pîne pe cărbuni, am fript carne și am mîncat-o: și să fac din cealaltă parte o scîrbă? Să mă închin înaintea unei bucăți de lemn?“
20. El se hrănește cu cenușă, inima lui amăgită îl duce în rătăcire, ca să nu-și mîntuiască sufletul, și să nu zică: „N-am oare o minciună în mînă?“
21. Ține minte aceste lucruri, Iacove, și tu, Israele, căci ești robul Meu. Eu te-am făcut, tu ești robul Meu, Israele, nu Mă uita!
22. Eu îți șterg fărădelegile ca un nor, și păcatele ca o ceață: întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat.“
23. Bucurați-vă, ceruri! Căci Domnul a lucrat; răsunați de veselie, adîncimi ale pămîntului! Izbucniți în strigăte de bucurie, munților! Și voi, pădurilor, cu toți copacii voștri! Căci Domnul a răscumpărat pe Iacov, Și-a arătat slava în Israel.
24. Așa vorbește Domnul, Răscumpărătorul tău, Celce te-a întocmit din pîntecele mamei tale: „Eu, Domnul, am făcut toate aceste lucruri, Eu singur am desfășurat cerurile, Eu am întins pămîntul. Cine era cu Mine?
25. Eu zădărnicesc semnele proorocilor mincinoși, și arăt ca înșelători pe ghicitori; fac pe cei înțelepți să dea înapoi, și le prefac știința în nebunie.