Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 41:18-29 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

18. Voi face să izvorască rîuri pe dealuri, și izvoare în mijlocul văilor; voi preface pustia în iaz, și pămîntul uscat în șivoaie de ape;

19. voi sădi cedri, salcîmi, mirți și măslini în pustie; voi pune chiparoși, ulmi, și merișori turcești la un loc în pustie,

20. ca să vadă cu toții și să știe, să priceapă și să înțeleagă că mîna Domnului a făcut aceste lucruri, și Sfîntul lui Israel le-a zidit.“

21. „Apărați-vă pricina, – zice Domnul – arătați-vă dovezile cele mai tari“, zice Împăratul lui Iacov.

22. „Să le arate, și să ne spună ce are să se întîmple; cari sînt proorociile pe cari le-ați făcut vreodată? Spuneți, ca să luăm seama la ele, și să le vedem împlinirea; sau, vestiți-ne viitorul.

23. Spuneți-ne ce se va întîmpla mai tîrziu, ca să știm că sînteți dumnezei, faceți măcar ceva bun sau rău, ca să vedem și să privim cu toții.

24. Iată că nu sînteți nimic și lucrarea voastră este nimic; o scîrbă este cine vă alege pe voi.

25. Am sculat pe cineva dela miazănoapte, și vine dela răsărit; el cheamă Numele Meu; trece peste voivozi ca pe noroi și-i calcă în picioare cum calcă olarul lutul.

26. Cine a vestit lucrul acesta dela început, ca să-l știm, și cu mult înainte, ca să zicem: «Are dreptate?» Nimeni nu l-a vestit, nimeni nu l-a proorocit, și nimeni n’a auzit cuvintele voastre.

27. Eu, Cel dintîi, am zis Sionului: «Iată-i, iată-i!» Și Ierusalimului: «Îți trimet un vestitor de vești bune!»

28. Căci Mă uit, și nu este nimeni, nimeni între ei care să proorocească și care să poată răspunde, dacă-l voi întreba.

29. Iată că toți sînt nimic, lucrările lor sînt zădarnice, idolii lor sînt o suflare goală!“

Citiți capitolul complet Isaia 41