Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 29:6-17 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

6. Dela Domnul oștirilor va veni pedeapsa, cu tunete, cutremure de pămînt și pocnet puternic, cu vijelie și furtună, și cu flacăra unui foc mistuitor.

7. Și, ca un vis, ca o vedenie de noapte, așa va fi mulțimea neamurilor cari vor lupta împotriva lui Ariel, așa vor fi cei ce se vor bate împotriva lui și cetățuiei lui, strîngîndu-l de aproape.

8. După cum cel flămînd visează că mănîncă, și se trezește cu stomahul gol, și, după cum cel însetat visează că bea, și se trezește stors de puteri și cu setea nestîmpărată: tot așa va fi și cu mulțimea neamurilor cari vor veni să lupte împotriva muntelui Sionului.

9. „Rămîneți încremeniți și uimiți! Închideți ochii și fiți orbi!“ „Ei sînt beți; dar nu de vin; se clatină, dar nu din pricina băuturilor tari.

10. Ci pentrucă Domnul a turnat peste voi un duh de adormire; v’a închis ochii, proorocilor, și v’a acoperit capetele, văzătorilor.

11. De aceea toată descoperirea dumnezeiască a ajuns pentru voi ca vorbele unei cărți pecetluite. Dacă o dai cuiva care știe să citească, și-i zici; «Ia citește!» El răspunde: «Nu pot, căci este pecetluită!»

12. Sau dacă dai cartea unuia care nu știe să citească și-i zici: «Ia citește!» El răspunde: «Nu știu să citesc.“

13. Domnul zice: „Cînd se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinstește cu gura și cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, și frica pe care o are de Mine, nu este decît o învățătură de datină omenească.

14. De aceea voi lovi iarăș pe poporul acesta cu semne și minuni din ce în ce mai minunate, așa că înțelepciunea înțelepților lui va pieri, și priceperea oamenilor lui pricepuți se va face nevăzută.“

15. Vai de ceice își ascund planurile dinaintea Domnului, cari își fac faptele în întunerec, și zic: „Cine ne vede și cine ne știe?“

16. Stricați ce sînteți! Oare olarul trebuie privit ca lutul, sau poate lucrarea să zică despre lucrător: „Nu m’a făcut el?“ Sau poate vasul să zică despre olar: „El nu se pricepe?“

17. Peste puțină vreme, Libanul se va preface în pomăt, și pomătul va fi socotit ca o pădure!

Citiți capitolul complet Isaia 29