Vechiul Testament

Noul Testament

Isaia 21:4-14 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

4. Îmi bate inima cu putere, m’apucă groaza; noaptea plăcerilor mele ajunge o noapte de spaimă.

5. Ei pun masa, straja veghează, și ei mănîncă, beau … Dar deodată se aude strigînd: „În picioare, voivozi! Ungeți scutul!“

6. Căci așa mi-a vorbit Domnul: „Du-te și pune un străjer, ca să dea de veste despre ce va vedea.“ –

7. El a văzut călărime, călăreți doi cîte doi, călăreți pe măgari, călăreți pe cămile; și asculta cu luare aminte, cu cea mai mare băgare de seamă.

8. Apoi a strigat, ca un leu: „Doamne, am stat mereu în turnul meu de pază, și stam de strajă în toate nopțile.

9. Și iată că a venit călărime și călăreți doi cîte doi.“ Apoi a luat iarăș cuvîntul, și a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, și toate icoanele dumnezeilor lui sînt sfărîmate la pămînt!“

10. O, poporul meu, care ai fost stropșit ca boabele de grîu din aria mea, ce am auzit dela Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel, aceea vă vestesc.

11. Proorocie asupra Dumei.Mi se strigă din Seir: „Străjerule, cît mai este din noapte?“ „Străjerule, mai este mult din noapte?“

12. Străjerul răspunde: „Vine dimineața, și este tot noapte. Dacă vreți să întrebați, întrebați; întoarceți-vă, și veniți iarăș.“

13. Proorocie asupra Arabiei.Veți petrece noaptea în tufele Arabiei, cete de negustori din Dedan!

14. Duceți apă celor ce le este sete; locuitorii țării Tema duceți pîne fugarilor!

Citiți capitolul complet Isaia 21