Vechiul Testament

Noul Testament

Iov 9:1-17 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Iov a luat cuvîntul și a zis:

2. „Știu bine că este așa.Și cum ar putea omul să-și scoată dreptate înaintea lui Dumnezeu?

3. Dacă ar voi să se certe cu El,din o mie de lucruri n’ar putea să răspundă la unul singur.

4. A Lui este înțelepciunea, și atotputernicia:cine I s’ar putea împotrivi fără să fie pedepsit?

5. El mută deodată munții,și-i răstoarnă în mînia Sa.

6. Zguduie pămîntul din temelia lui,de i se clatină stîlpii.

7. Poruncește soarelui, și soarele nu mai răsare;și ține stelele supt pecetea Lui.

8. Numai El întinde cerurile,și umblă pe înălțimile mării.

9. El a făcut Ursul mare, luceafărul de seară și Ralițele,și stelele din ținuturile de miazăzi.

10. El face lucruri mari și nepătrunse,minuni fără număr.

11. Iată, El trece pe lîngă mine, și nu-L văd,se duce și nu-L zăresc.

12. Dacă apucă El, cine-L va opri?Cine-I va zice: „Ce faci?“

13. Dumnezeu nu-Și întoarce mînia;supt El se pleacă toți sprijinitorii mîndriei.

14. Și eu, cum să-I răspund?Ce cuvinte să aleg?

15. Chiar dacă aș avea dreptate, nu I-aș răspunde.Nu pot decît să mă rog judecătorului.

16. Și chiar dacă m’ar asculta, cînd Îl chem,tot n’aș putea crede că mi’a ascultat glasul;

17. El, care mă izbește ca într’o furtună,care îmi înmulțește fără pricină rănile,

Citiți capitolul complet Iov 9