Capitolele

  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5
  6. 6
  7. 7
  8. 8
  9. 9
  10. 10
  11. 11
  12. 12
  13. 13
  14. 14
  15. 15
  16. 16
  17. 17
  18. 18
  19. 19
  20. 20
  21. 21
  22. 22
  23. 23
  24. 24
  25. 25
  26. 26
  27. 27
  28. 28
  29. 29
  30. 30
  31. 31
  32. 32
  33. 33
  34. 34
  35. 35
  36. 36
  37. 37
  38. 38
  39. 39
  40. 40
  41. 41
  42. 42

Vechiul Testament

Noul Testament

Iov 5 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Strigă acum! Cine îți va răspunde?Căruia dintre sfinți îi vei vorbi?

2. Nebunul piere ucis de mînia lui,prostul moare ucis de aprinderea lui.

3. Am văzut pe un nebun prinzînd rădăcină;apoi deodată i-am blestemat locuința.

4. Fiii lui n’au noroc,sînt călcați în picioare la poartă,și nimeni nu i scapă!

5. Secerișul lui este mîncat de cei flămînzi,cari vin să-l ia chiar și din spini,și averile lui sînt înghițite de oameni însetați.

6. Nenorocirea nu răsare din țărînă,și suferința nu încolțește din pămînt.

7. Omul se naște ca să sufere,după cum scînteia se naște ca să zboare.

8. Eu aș alerga la Dumnezeu,lui Dumnezeu i-aș spune necazul meu.

9. El face lucruri mari și nepătrunse,minuni fără număr.

10. El varsă ploaia pe pămînt,și trimete apă pe cîmpii.

11. El înalță pe cei smeriți,și izbăvește pe cei necăjiți.

12. El nimicește planurile oamenilor vicleni,și mînile lor nu pot să le împlinească.

13. El prinde pe cei înțelepți în viclenia lor,și planurile oamenilor înșelători sînt răsturnate:

14. dau peste întunerec în mijlocul zilei,bîjbăie ziua nameaza mare ca noaptea.

15. Astfel, Dumnezeu ocrotește pe cel slab împotriva amenințărilor lor,și-l scapă din mîna celor puternici.

16. Așa încît nădejdea sprijinește pe cel nenorocit,iar fărădelegea își închide gura.

17. Ferice de omul pe care-l ceartă Dumnezeu!Nu nesocoti mustrarea Celui A tot puternic.

18. El face rana, și tot El o leagă;El rănește, și mîna Lui tămăduiește.

19. De șase ori te va izbăvi din necaz,și de șapte ori nu te va atinge răul.

20. El te va scăpa de moarte în vreme de foamete,și de loviturile săbiei în vreme de război.

21. Vei fi la adăpost de biciul limbii,vei fi fără teamă cînd va veni pustiirea.

22. Vei rîde de pustiire ca și de foamete,și nu vei avea să te temi de fiarele pămîntului.

23. Căci vei face legămînt pînă și cu pietrele cîmpului,și fiarele pămîntului vor fi în pace cu tine.

24. Vei avea fericire în cortul tău,îți vei găsi turmele întregi,

25. îți vei vedea sămînța crescîndu-ți,și odraslele înmulțindu-se ca iarba de pe cîmp.

26. Vei intra în mormînt la bătrîneță, ca snopul strîns la vremea lui.

27. Iată ce am cercetat, și așa este! Ascultă, că sînt spre folosul tău!“