Vechiul Testament

Noul Testament

Iov 38:28-41 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

28. Are ploaia tată?Cine dă naștere picăturilor de rouă?

29. Din al cui sîn iese ghiața,și cine naște promoroaca cerului,

30. ca apele să se îngroașe ca o piatră,și fața adîncului să se întărească?

31. Poți să înozi tu legăturile Găinușei,sau să deslegi frînghiile Orionului?

32. Tu faci să iasă la vremea lor semnele zodiacului,și tu cîrmuiești Ursul mare cu puii lui?

33. Cunoști tu legile cerului?Sau tu îi orînduiești stăpînirea pe pămînt?

34. Îți înalți tu glasul pînă la nori,ca să chemi să te acopere rîuri de ape?

35. Poți tu să arunci fulgerile, ca să plece?Îți zic ele: «Iată-ne?»

36. Cine a pus înțelepciunea în negura norilor,sau cine a dat pricepere întocmirii văzduhului?

37. Cine poate să numere norii cu înțelepciune,și să verse burdufurile cerurilor,

38. pentruca să înceapă pulberea să facă noroi,și bulgării de pămînt să se lipească împreună?

39. Tu izgonești prada pentru leoaică,și tu potolești foamea puilor de lei,

40. cînd stau ghemuiți în vizuina lor,cînd stau la pîndă în culcușul lor?

41. Cine pregătește corbului hrana,cînd puii lui strigă spre Dumnezeu,cînd umblă rătăciți și flămînzi?

Citiți capitolul complet Iov 38