13. Îmi nimicesc cărareași lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.
14. Ca printr’o largă spărtură străbat spre mine,se năpustesc supt pocnetul dărîmăturilor.
15. Mă apucă groaza.Slava îmi este spulberată ca de vînt,ca un nor a trecut fericirea mea.
16. Și acum, mi se topește sufletul în mine,și m’au apucat zilele suferinței.
17. Noaptea mă pătrunde și-mi smulge oasele,durerea care mă roade nu încetează.
18. De tăria suferinței haina își pierde fața,mi se lipește de trup ca o cămașă.
19. Dumnezeu m’a aruncat în noroi,și am ajuns ca țărîna și cenușa.
20. Strig către Tine, și nu-mi răspunzi;stau în picioare, și nu mă vezi.
21. Ești fără milă împotriva mea,lupți împotriva mea cu tăria mînii Tale.
22. Mă ridici, îmi dai drumul pe vînt,și mă nimicești cu suflarea furtunii.
23. Căci știu că mă duci la moarte,în locul unde se întîlnesc toți cei vii.
24. Dar cel ce se prăbușește nu-și întinde mînile?Cel în nenorocire nu cere ajutor?
25. Nu plîngeam eu pe cel amărît?N’avea inima mea milă de cel lipsit?