10. Căci n’a închis pîntecele care m’a zămislit,nici n’a ascuns suferința dinaintea ochilor mei.
11. Dece n’am murit în pîntecele mamei mele?Dece nu mi-am dat sufletul la ieșirea din pîntecele ei?
12. Dece am găsit genunchi cari să mă primească?Și țîțe cari să-mi dea lapte?
13. Acum aș fi culcat, aș fi liniștit, aș dormi și m’aș odihni
14. cu împărații și cei mari de pe pămînt,cari și-au zidit falnice morminte,
15. cu domnitorii cari aveau aur,și și-au umplut casele cu argint.
16. Sau n’aș mai fi în viață,aș fi ca o stîrpitură îngropată,ca niște copii cari n’au văzut lumina!
17. Acolo nu te mai necăjesc cei răi,acolo se odihnesc cei sleiți de puteri.
18. Acolo cei puși în lanțuri sînt lăsați toți în pace,nu mai aud glasul asupritorului;
19. cel mai mic și cel mare sînt tot una acolo,și robul scapă de stăpînul său.
20. Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce sufere,și viață celor amăriți la suflet,
21. cari așteaptă moartea și nu vine;măcar că o doresc mai mult decît o comoară,
22. cari n’ar mai putea de bucurieși de veselie, dacă ar găsi mormîntul? –