1. Pentruce nu păzește Cel Atotputernic vremurile de judecată,și dece nu văd ceice-L cunosc zilele Lui de pedeapsă?
2. Sînt unii cari mută hotarele, fură turmele, și le pasc;
3. iau măgarul orfanului,iau zălog vaca văduvei;
4. îmbrîncesc din drum pe cei lipsiți,silesc pe toți nenorociții din țară să se ascundă.
5. Și aceștia, ca măgarii sălbatici din pustie,ies dimineața la lucru să caute hrană,și în pustie trebuie să caute pînea pentru copiii lor.
6. Taie nutrețul care a mai rămas pe cîmp,culeg ciorchinele rămase pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit.
7. Îi apucă noaptea în umezeală,fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului.
8. Îi pătrunde ploaia munților,și, neavînd alt adăpost, se ghemuiesc lîngă stînci.
9. Aceia smulg pe orfan dela țîță,iau zălog tot ce are săracul.
10. Și săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte,strîng snopii și-s flămînzi;
11. în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn,calcă teascul, și le este sete;
12. în cetăți se aud vaietele celor ce mor,sufletul celor răniți strigă …Și Dumnezeu nu ia seama la aceste mișelii!
13. Alții sînt vrăjmași ai luminii,nu cunosc căile ei,nu umblă pe cărările ei.
14. Ucigașul se scoală în revărsatul zorilor,ucide pe cel sărac și lipsit,și noaptea fură.
15. Ochiul preacurvarului pîndește amurgul:«Nimeni nu mă va vedea,» zice el,și își pune o măhramă pe față.
16. Noaptea sparg casele,ziua stau închiși;se tem de lumină.
17. Pentru ei, dimineața este umbra morții,și cînd o văd, simt toate spaimele morții.
18. Dar nelegiuitul alunecă ușor pe fața apelor,pe pămînt n’are decît o parte blestemată,și niciodată n’apucă pe drumul celor vii!
19. Cum sorb seceta și căldura apele zăpezii,așa înghite locuința morților pe cei ce păcătuiesc.
20. Pîntecele mamei îl uită,viermii se ospătează cu el,nimeni nu-și mai aduce aminte de el!Nelegiuitul este sfărîmat ca un copac,
21. el, care pradă pe femeia stearpă și fără copii,el care nu face nici un bine văduvei! …
22. Și totuș, Dumnezeu prin puterea Lui lungește zilele celor sîlnici,și iată-i în picioare cînd nu mai trăgeau nădejde de viață;
23. El le dă liniște și încredere,are privirile îndreptate spre căile lor.
24. S’au ridicat; și într’o clipă nu mai sînt,cad, mor ca toți oamenii,sînt tăiați ca spicele coapte.
25. Nu este așa?Cine mă va dovedi de minciună,cine-mi va nimici cuvintele mele?“