Vechiul Testament

Noul Testament

Iov 20:11-27 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

11. Oasele lui, pline de vlaga tinereții,își vor avea culcușul cu el în țărînă.

12. Dulce era răul în gura lui,îl ascundea subt limbă,

13. îl mesteca într’una și nu-l lăsa,îl ținea în cerul gurii:

14. dar hrana lui se va preface în măruntaiele lui,va ajunge în trupul lui o otravă de aspidă.

15. Bogățiile înghițite le va vărsa,Dumnezeu le va scoate din pîntecele lui.

16. Otravă de aspidă a supt,și de aceea, limba năpîrcii îl va ucide.

17. Nu-și va mai plimba privirile peste pîraieleși rîurile de miere și de lapte,

18. va da înapoi ce a cîștigat,și nu va mai trage folos din cîștig;va da înapoi tot ce a luat,și nu se va mai bucura de el,

19. căci a asuprit pe săraci, și i-a lăsat să piară,a dărîmat case și nu le-a zidit la loc.

20. Lăcomia lui n’a cunoscut margini;dar nu va scăpa ce are mai scump.

21. Nimic nu scapă de lăcomia lui, dar bună starea lui nu va ținea.

22. În mijlocul belșugului va fi în nevoie;mîna tuturor ticăloșilor se va ridica asupra lui.

23. Și iată, ca să-i umple pîntecele,Dumnezeu va trimete peste el focul mîniei Lui,și-l va sătura cu o ploaie de săgeți.

24. Dacă va scăpa de armele de fer,îl va străpunge arcul de aramă.

25. Își smulge din trup săgeata, care schinteie la ieșirea din fierea lui,și îl apucă spaimele morții.

26. Toate nenorocirile sînt păstrate pentru comorile lui;va fi mistuit de un foc pe care nu-l va aprinde omul,și ce va mai rămînea în cortul lui va fi ars de foc.

27. Cerurile îi vor desveli fărădelegea,și pămîntul se va ridica împotriva lui.

Citiți capitolul complet Iov 20