Vechiul Testament

Noul Testament

Iov 10:10-18 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

10. Nu m’ai muls ca laptele?Nu m’ai închegat ca brînza?

11. M’ai îmbrăcat cu piele și carne,m’ai țesut cu oase și vine;

12. mi-ai dat bunăvoința Ta și viața,m’ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile și paza Ta.

13. Iată totuș ce ascundeai în inima Ta,iată, știu acum, ce aveai de gînd:

14. că, dacă păcătuiesc, să mă pîndești, și să nu-mi ierți fărădelegea.

15. Dacă sînt vinovat, vai de mine!Dacă sînt nevinovat, nu îndrăznesc să-mi ridic capul,sătul de rușine și cufundat în ticăloșia mea.

16. Și dacă îndrăznesc să-l ridic, mă urmărești ca un leu,mă lovești cu lucruri de mirat,

17. Îmi pui înainte noi martori împotrivă,Îți crește mînia împotriva mea,și mă năpădești cu o droaie de nenorociri.

18. Pentruce m’ai scos din pîntecele mamei mele?O, de aș fi murit, și ochiul să nu mă fi văzut!

Citiți capitolul complet Iov 10