Vechiul Testament

Noul Testament

Iosua 5:5-15 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

5. Tot poporul acela ieșit din Egipt era tăiat împrejur; dar tot poporul născut în pustie, pe drum, după ieșirea din Egipt, nu fusese tăiat împrejur.

6. Căci copiii lui Israel umblaseră patruzeci de ani prin pustie pînă la nimicirea întregului neam de oameni de război cari ieșiseră din Egipt și cari nu ascultaseră de glasul Domnului. Domnul le-a jurat că nu-i va lăsa să vadă țara pe care jurase părinților lor că ne-o va da, țară în care curge lapte și miere.

7. În locul lor a ridicat pe copiii lor; și Iosua i-a tăiat împrejur, căci erau netăiați împrejur, pentrucă nu-i tăiaseră împrejur pe drum.

8. După ce a isprăvit de tăiat împrejur pe tot poporul, au rămas pe loc în tabără pînă la vindecare.

9. Domnul a zis lui Iosua: „Astăzi, am ridicat ocara Egiptului de deasupra voastră.“ Și locului aceluia i-au pus numele Ghilgal pînă în ziua de azi.

10. Copiii lui Israel au tăbărît la Ghilgal; și au prăznuit Paștele în a patrusprezecea zi a lunii, spre seară, în cîmpia Ierihonului.

11. A doua zi de Paște au mîncat din grîul țării, azimi și boabe prăjite; chiar în ziua aceea au mîncat.

12. Mana a încetat a doua zi de Paște, cînd au mîncat din grîul țării. Copiii lui Israel n’au mai avut mană, ci au mîncat din roadele țării Canaanului în anul acela.

13. Pe cînd Iosua era lîngă Ierihon, a ridicat ochii, și s’a uitat. Și iată un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mînă. Iosua s’a dus spre el, și i-a zis: „Ești dintre ai noștri sau dintre vrăjmașii noștri?“

14. El a răspuns: „Nu, ci Eu sînt Căpetenia oștirii Domnului, și acum am venit.“ Iosua s’a aruncat cu fața la pămînt, s’a închinat, și I-a zis: „Ce spune Domnul meu robului Său?“

15. Și Căpetenia oștirii Domnului a zis lui Iosua: „Scoate-ți încălțămintele din picioare, căci locul pe care stai este sfînt.“ Și Iosua a făcut așa.

Citiți capitolul complet Iosua 5